Defecţiunea va fi remediată în cursul acestei zile, potrivit reprezentanţilor E.On Gaz Distribuţie.
O defecţiune la sistemul de distribuţie a gazelor naturale de pe Strada Lupeni a lăsat fără alimentare locuitorii de pe 21 de străzi din zona Lazaret. Potrivit reprezentanţilor E.On Gaz Distribuţie avaria a fost sesizată încă de azi noapte, iar echipa de intervenţie care s-a deplasat la faţa locului a decis sistarea distribuţiei de gaze până la înlocuirea vanei care s-a defectat.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale urmează să se efectueze treptat, imediat după finalizarea lucrărilor de remediere, în jurul orei 13.00, după estimările reprezentanţilor companiei. „Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute“, a spus Silviu Bucuroiu, purtător de cuvânt al E.On.
Străzile afectate: Călan, Cugir, Crinilor, Decebal, Gheorghe Doja, Anina, Lupeni, Aldea Sandu, Traian, Moreni, Moara de Scoarţă, Oltului, Petrila, Reşiţa, Smighelsghi, Şerpuită, Teilor, Teliuc, Viitorului, Vânătorilor şi Bănăţeanul.
UPDATE- S-a reluat furnizarea cu gaz
Potrivit purtătorului de cuvânt al E.On Gaz Distribuţie, Silviu Bucuroiu, în jurul orei 14.00 s-a început reluarea furnizării către cei aproximativ 1.000 de consumatori care au fost afectaţi de avarie.