Reformarea sistemului de asigurări medicale este un obiectiv vechi de mai multe decenii în SUA, unde există în prezent 46 de milioane de cetăţeni neasiguraţi.

Reforma a eşuat până acum, pentru că mulţi americani văd în implicarea guvernului federal în acest domeniu o formă de control al statului asupra opţiunilor individuale. Aşa a eşuat în 1993 proiectul propus de Hillary Clinton, pe atunci doar consoartă prezidenţială. Argumentele criticilor fuseseră de altfel rezumate de Ronald Reagan încă din 1961: „socializarea asigurărilor medicale va deschide poarta introducerii unor programe guvernamentale care vor invada toate zonele libertăţii noastre şi, în final, ne vor duce la socialism“.

Aceasta a fost şi în 2009 esenţa aprigei şi, pe alocuri, violentei dispute prilejuite de dezbaterea publică şi parlamentară a ambiţiosului proiect de reformă iniţiat de preşedintele Obama, care zdruncină din temelii nu numai sistemul şi companiile de asigurări din SUA, ci şi fundamentele ideologice ale unui stat în care responsabilitatea individuală şi libertatea de opţiune sunt considerate valori esenţiale şi în care expandarea necontrolată a cheltuielilor publice şi a deficitului sunt privite cu suspiciune de opinia publică. În plus, guvernul federal finanţează deja două programe sociale, Medicare şi Medicaid, destinate vârstnicilor şi celor săraci, şi o multitudine de fundaţii acoperă cheltuielile medicale ale persoanelor dezavantajate. De altfel, potrivit Consiliului Consilierilor Economici ai Preşedintelui, în ultimii 35 de ani, cheltuielile pentru sănătate au crescut mai rapid decât creşterea economică pe cap de locuitor. Ponderea lor în PIB a crescut şi ea de la 5% la 18% în prezent, cu perspectiva de a ajunge la 34% în 2040. Preşedintele Obama promite că reformele sale vor reduce aceste cheltuieli, dar mulţi specialişti susţin că proiectul său nu prezintă nicio ga