* decizia a fost luată după ce s-a constatat că angajatorii se folosesc de lacunele din legislaţie pentru a nu face forme legale lucrătorilor
Angajatorii care nu trimit contractele de muncă la ITM cel târziu în preziua începerii activităţii unui lucrător riscă amenzi de 1.500 de lei pentru fiecare contract neînregistrat, iar pentru declararea unor date eronate pot primi amenzi de până la 5.000 de lei, a decis Guvernul. Prevederile sunt cuprinse într-o Hotărâre elaborată de Ministerul Muncii, care a fost aprobată vineri de Executiv. Actul normativ prevede că angajatorii sunt obligaţi să înregistreze în Registrul general de evidenţă a salariaţilor elementele de identificare a tuturor salariaţilor - nume, prenume, CNP, data angajării, funcţia şi tipul contractului - cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii de către salariat. În acelaşi Registru trebuie înregistrate data şi motivul încetării contractului individual de muncă.
Registrul trebuie transmis la Inspectoratul Teritorial de Muncă cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către primul salariat şi, ulterior, de către fiecare nou salariat.
Actul normativ elaborat de Ministerul Muncii prevede că, pentru fiecare contract neînregistrat în Registru anterior începerii activităţii salariaţilor, se aplică o amendă de 1.500 de lei, fără ca valoarea cumulată a amenzilor să depăşească 20.000 de lei. Pentru completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor cu date eronate se vor aplica amenzi de 3.500 - 5.000 de lei.
Decizia a fost luată după ce s-a constatat că angajatorii se folosesc de lacunele din legislaţie pentru a nu face forme legale lucrătorilor.
Potrivit legislaţiei în vigoare, angajatorii sunt obligaţi să înregistreze contractele de muncă la inspectoratele teritoriale de muncă în termen de 20 de zile de la încheierea l