Lansarea noului model SUV Dacia cu denumirea tehnică H79 la începutul lui 2010 nu mai este deja un secret pentru nimeni. Lansarea va avea loc în luna mai. Testele tehnice au început deja în România, încă de la jumătatea anului trecut, la poligonul "secret" de la Merişani. Cu toate că oficial SUV-ul Dacia, derivat din conceptul Steppe, n-a fost prezentat, pe net circulă deja un clip publicitar pentru Duster.
Scenariul prezintă un modelul în mişcare care reuşeşte să se impună în orice metropolo a lumii, dar care impresioneză prin prin forţă şi graţie abia după ce rulează printr-o pădure ascunsă şi ajunge pe creste.
Într-o primă etapă nou model al Dacia, SUV-ul Duster, va fi disponibil doar pentru clienţii români. "Românii vor fi primii care vor beneficia de acest model", a declarat pentru „Adevărul" Jacques Chauvet, directorul regiunii Euromed la Renault, din care face parte şi România.
Specialiştii auto au plasat SUV-ul Duster în categoria de preţ 13-18.000 de euro, fiind astfel unul dintre cele mai ieftine modele de pe piaţă.
România ar putea ocupa prima poziţie în Europa cu vânzările Dacia, după ce ţări ca Germania vor renunţa, în 2010, la programele de stimulare a parcului auto, precum "Rabla", a declarat, într-o conferinţă de presă, Fabrice Cambolive, director comercial al Grupului Dacia-Renault.