De Anul Nou, dar şi cu alte prilejuri, primesc pe celular mesaje de tot felul de la necunoscuţi. Nu şi de la necunoscute. Nu-mi sunt adresate mie, sunt de la prietenii, iubiţii şi tinerii care i-au făcut cândva curte fetei de la care am moştenit aparatul.

Când dumneaei a părăsit redacţia şi l-am primit eu, nu m-a interesat cine îl folosise până atunci. Iar când, datorită mulţimii şi varietăţii SMS-urilor, am fost curios să ştiu cum arăta persoana care băgase în draci atâţia bărbaţi, nimeni nu-şi mai amintea de dânsa. Fapt ce poate să însemne că nu-şi consumase farmecele cu colegii, dar care mai poate să însemne şi că se angajase la ziar doar ca să aibă de unde îşi da demisia. Aşa spun toate cochetele, angajate pentru că sunt arătoase şi date afară din acelaşi motiv, că-s doar arătoase. Spun că şi-au dat demisia, nu că au fost concediate.

După şase ani, în care timp domnişoara cu vino-ncoa nu le-a comunicat admiratorilor noul ei număr de telefon, aceştia n-au obosit s-o complimenteze şi să-i amintească periodic de existenţa lor. O armată de peţitori răbdători, care şi-au aruncat ani de-a rândul undiţa într-un lac de unde peştele a migrat. Cele mai multe mesaje au un discret apropo sexual, chiar şi când ţin să fie foarte respectuoase. Cel mai complet şi lung cât o slujbă de duminică e apropoul unui student la Teologie sau poate popă, care amestecă omagiile pravoslavnice cu acelea curtenitoare. Nu e sfânt şi nu e mucenic din calendarul ortodox care să nu-i dea motiv de a-i adresa colecţionarei de păcate bărbăteşti nişte litanii de amvon erotico-evlavios. Omul e mare meşter în combinarea tânguielilor pământeşti cu îndemnuri de psaltire, la iubire, cumpătare şi continuitate în simţăminte.

O vreme am avut o anume compasiune pentru slujitorul Domnului, dar de când am remarcat că mesajele sunt trase la indigo, de la an la an, am început să-l