Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DEZBATERE EVZ. Pentru cine e profitabilă căsătoria?

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 ianuarie 2010 ·

Deşi în ultimii ani, nivelul de educaţie şi de salarizare a femeilor a crescut, căsătoria aduce mai multe beneficii materiale pentru bărbaţi decât pentru consoartele lor.

Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii americani, care au analizat datele Biroului federal de statistică din Statele Unite, pe o perioadă de mai bine de 30 de ani (1970-2007).

Potrivit studiului, în ultimii 30 de ani numărul femeilor care au obţinut diplome universitare a sporit. Dacă în 1970 ponderea femeilor în numărul total al celor care au absolvit cursurile unui colegiu era de 36%, în 2007 raportul arată că mai mult de jumătate dintre absolvenţi erau femei.

Cum, în general, slujbele bine plătite sunt cele destinate absolvenţilor de studii superioare, femeile au avut acces mai uşor la posturi bine remunerate. Potrivit studiului, femeile cu o situaţie materială bună şi cu studii superioare sunt mai curtate decât cele cu salarii mici şi cu un nivel de educaţie inferior.

“Aşa cum femeile spun că nu aleg un bărbat doar în funcţie de situaţia lui materială, la fel bărbaţii tind să îşi aleagă o soţie care este mai educată şi care are venituri mai mari”, a explicat unul dintre cercetătorii americani, citat de USA Today.

Criticii studiului susţin că prin simpla comparaţie a câştigurilor şi a nivelului de educaţie nu se poate afla cu precizie cine are mai multe de câştigat de pe urma unui mariaj. De aceea, cercetătorii ar trebui să afle cine are de câştigat de pe urma intrării unui număr mult mai mare de femei pe piaţa muncii, comparativ cu anii 1970.

Cine câştigă mai mult din căsătorie?

CITIŢI ŞI:

Femeile, discriminate în bănci

Femeile, salvarea din criză

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 29 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 59 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°