Artisti romani provenind din domenii, generatii si avind anverguri diferite sunt prezenti in aceasta luna la New York in cadrul unor proiecte derulate de ICR. Prezentele artistice romanesti se vor face remarcate in cadrul unor proiectii de filme, expozitii, dans contemporan, teatru printre invitati regasindu-se nume ca Radu Gabrea, Dan Perjovschi, Stefan Peca.
„Calatoria lui Gruber” intra in curind in cinematografele americane
Dupa prezentarea sa in premiera americana la Festivalul Filmului Romanesc din New York in 2008, filmul lui Radu Gabrea a facut recent parte din selectia prestigiosului New York Jewish Fim Festival, cel mai mare festival de profil din SUA unde a fost primit cu interes de publicul american in cele 3 proiectii desfasurate in 13-14 ianuarie.
Prezenta la festival a atras si incheierea unui contract de distributie cu un prestigios distribuitor american, Calatoria lui Gruber urmind a fi lansat in curind in cinematografele din SUA, precum si pe DVD si difuzat de o serie de canale TV.
Expozitie Dan Perjovschi la Lombard-Fried
Postcards from the World, a doua expozitie personala a lui Dan Perjovschi la Galeria Lombard-Fried, aduce in premiera la New York o noua lucrare care cartografiaza calatoriile artistului in intreaga lume in dialog cu o lucrare de referinta a sa Postcards from America. Aceasta a fost realizata in 1994 in timpul unei rezidente artistice de 10 saptamini – prima intilnire a artistului cu America, si este acum pentru prima data expusa intr-o galerie. Expozitia este deschisa intre 14 ianuarie – 20 februarie si reprezinta unul dintre evenimentele artistice cele mai importante ale inceputului de an in circuitul galeriilor de arta new-yorkeze.
Peca Stefan la Festivalul International de Lecturi Dramaturgice hotINK
Cu sustinerea ICRNY, dramaturgul Peca Stefan va participa intre 23-31 ianuarie