Magistraţii Tribunalului Iaşi au decis aseară arestarea, pentru 29 de zile, a 17 dintre cei 21 de membri ai clanului Corduneanu, reţinuţi iniţial de procurori. Sursa: Sorin Semeniuc
În cazul a trei dintre ei, procurorii au renunţat la propunerile de arestarea preventivă. Elenei Călin, soacra lui Vasile Călin, judecătorii i-au fixat interdicţia de a părăsi localitatea. Magistraţii au mai respins propunerea de arestare şi pentru Carmen Mihalcea, soacra lui Adrian Corduneanu.
De asemenea, vor fi judecaţi în stare libertate Ştefan Andrioaiei şi Cezar Maftei. Cu puţin timp înainte de decizia magistraţilor mai multe ordonanţe de reţinere a unor membri ai clanului, inclusiv cea pe numele lui Costel Corduneanu, unul dintre capii grupării, au expirat, iar aceştia s-au plimbat liberi prin oraş. Pentru a împiedica fuga lor, poliţia a scos în stradă aproximativ 1.000 de oameni.
Din datele procurorilor, Cordunenii se susţineau financiar din banii produşi de subreţele pe care au reuşit să le creeze după 2000. Veniturile erau asigurate de hoţi şi prostituate şi de persoane specializate în obţinerea de credite bancare în baza unor documente false şi imobiliare. Audierile celor 21 s-au încheiat la ora 12.30, urmate de pledoariile avocaţilor.
Majoritatea ordonanţelor de reţinere emise în dosar expirau până la ora 21.00, iar în cazul în care judecătorii nu emiteau mandate de arestare până la acea oră, învinuiţii urmau să fie puşi automat în libertate. Aseară, în jurul orei 18.00, expirase şi ordonanţa de reţinere pe numele lui Costel Corduneanu, unul dintre capii grupării.
„Clienţii mei vor rămâne în sală pentru a afla decizia judecătorilor chiar şi după expirarea ordonanţelor de reţinere”, declara Marius Striblea, avocatul Cordunenilor.
În referatul cu propunerea de arestare preventivă a 21 dintre cei 110 m