Prin stilul său simbolist şi reprezentaţional, sculptorul român Dimitrie Paciurea s-a distanţat clar de cel minimalist şi esenţializat al contemporanului său care a influenţat atât de mult arta modernă – Constantin Brâncuşi.
Cea mai cunoscută lucrare a lui Paciurea, şi una reprezentativă pentru stilul său, este statuia „Gigant", expusă astăzi în Parcul Carol din Bucureşti sau „Frumoasa adormită", expusă în Parcul Herăstrău.
Paciurea se naşte în 1873 în Bucureşti. După ce frecventează Şcoala de Arte şi Meserii din Capitală (1890-1894), pleacă în Franţa, Italia şi apoi în Germania pentru a-şi completa studiile. Debutează, în 1894, la Expoziţia artiştilor în viaţă, fiind apoi prezent în saloanele oficiale, la manifestările „Cercului artistic" şi „Tinerimea artistică". În 1919 fondează, împreună cu alţi artişti, societatea „Arta română".
Operele îi sunt prezentate în expoziţii personale în Bucureşti, în 1907, la Ateneul Român, sau în expoziţii de grup în anii 1922, 1930, 1932 (retrospectivă postumă), 1957 (retrospectivă la Muzeul de Artă al României). A participat, de asemenea, la expoziţii de artă românească deschise la München (1913), Bruxelles (1930) şi la Bienala de la Veneţia (1924).
Prin lucrările sale, Paciurea s-a impus ca un artist cu o pronunţată notă de originalitate. Lucrările întruchipează numeroase figuri fantastice - himere, sfincşi, zei. Cea mai reprezentativă serie de lucrări în care artistul îşi dovedeşte inventivitatea este seria „Himerelor": „Himera văzduhului", „Himera pământului", „Himera apei", „Himera nopţii".
Paciurea a fost, de asemenea, profesor la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, începând cu anul 1909, şi custode la Muzeul Aman, folosind ca atelier una dintre anexele clădirii. În acest atelier vor lucra apoi, de-a lungul anilor, mai mulţi artişti şi deţinători ai bursei „Paciurea", insti