- Diverse - nr. 462 / 19 Ianuarie, 2010 In acest an, specialistii Fundatiei "Alaturi de Voi" Romania vor lucra in 16 penitenciare din tara (Aiud, Bacau, Bistrita, Botosani, Braila, Galati, Gherla, Focsani, Iasi, Miercurea-Ciuc, Poarta Alba, Tichilesti, Targu-Mures, Targu-Ocna, Tulcea si Vaslui). Activitatile se desfasoara, pentru al treilea an consecutiv, in cadrul proiectului "Initiativa 38 _ proiect de prevenire HIV/SIDA in penitenciare", finantat prin Fondul Global de Lupta Impotriva HIV/SIDA, TBC si Malariei prin Fundatia Romanian Angel Appeal. In primii doi ani au beneficiat de informatii pe aceste teme si au avut acces la efectuarea unui test HIV gratuit 7.300 persoane private de libertate din 19 penitenciare din tara, cu care ADV Romania a avut incheiate acorduri de parteneriat. Pana in 30 iunie 2010, data finalizarii proiectului, estimam ca vor primi informatii despre HIV/SIDA, prevenirea consumului de droguri si transmiterii infectiilor sexuale, aproximativ 5.000 persoane private de libertate, ne spunea Carmen Speranta Ciulea, director al Centrului Mures al ADV Romania. Sesiuni de informare pe tematica HIV/SIDA Centrul Mures al ADV Romania a reluat, de la sfarsitul saptamanii trecute, sesiunile de informare pe tematica HIV/SIDA, prevenirea consumului de droguri si infectiile cu transmitere sexuala in randul persoanelor private de libertate din mai multe penitenciare. Primul unde educatorii pentru sanatate ai Fundatiei "Alaturi de Voi" Romania - Centrul Mures si-au propus sa sustina campanii de informare, educare, constientizare pe tema HIV/SIDA si consumul de droguri a fost Penitenciarul Targu-Mures, unde au fost planificate mai multe sesiuni cu persoanele private de libertate care au dorit sa obtina mai multe informatii din acest domeniu. S-au transmis informatii de baza privitoare la transmiterea infectiei cu HIV, modalitatile de prevenire a infectari