Sistemul fiscal are nevoie de ceva modificări, dar nu trebuie făcute în 2010 şi nici nu trebuie luate în serios multe

dintre cele aduse în discuţie în zilele acestea.

De la începutul acestui an, s-au aruncat pe piaţă tot felul de opţiuni de impozitare, pentru a pregăti ceea ce pare tot mai mult inevitabil: creşterea impozitării. Pentru a fi cât se poate de clar de la bun început, trebuie spus că ideea obligativităţii creşterii impozitării nu este un dat pe care fatalmente guvernanţii vor trebui să-l pună în practică. Dar se va ajunge în această situaţie, dacă măsurile de restructurare şi reducere a aparatului de stat nu vor fi suficiente şi dacă economia nu va creşte cumva spectaculos peste aşteptările actuale. Aceasta, pentru că veniturile, chiar aşa mici, pe care contează bugetul sunt supraestimate pe câteva linii fundamentale: de la profiturile băncilor, la TVA din consum şi impozitarea zdravănă a pensiilor mai mari. Mai este o soluţie: nerespectarea deficitului. Dar până să se ajungă acolo, dacă aceste inconsistenţe se vor face simţite, va apărea din nou chestiunea majorării taxelor. În plus, toate aceste anunţuri care trag de taxe din toate direcţiile reprezintă un foarte frumos foc de artificii care să pregătească adevăratul bombardament.

Dacă acesta este scenariul, atunci este unul prost şi păgubos. Fără să fie o economie suprataxată, economia noastră este în primul rând prost taxată şi nestimulativ. De aceea, avem zone întregi care scapă de fiscalitate şi altele care preferă să coboare în subteran. Asta, pe de o parte. Apoi, schimbarea oricăror reguli de taxare într-un an în care a sta în echilibru, adică în activitate, este de prea multe ori echivalent cu a sta pe muchie de cuţit echivalează cu a da un brânci celui care face echilibristică. Lucrul acesta s-a văzut odată cu introducerea impozitului forfetar. Aproape 200.000 de firme au în