Când la noi e iarnă, în Brazilia sezonul de plajă este la apogeu. Dar nici Copacabana, nici celelalte două mari plaje din Rio, Ipanema şi Lagoa, nu sunt supraaglomerate. E loc pentru toată lumea. Prima impresie contează. De cum pui piciorul afară din avion te loveşte valul de căldură umedă, ca de saună. Sunt 33 de grade, tocmai a plouat şi cerul e acoperit de un strat gros de nori cenuşii. Rio ne aşteaptă.
Mai întâi, trebuie să te obişnuieşti cu dimensiunea oraşului - peste 6 milioane de locuitori în Rio propriu-zis şi mai bine de 14 milioane în întreaga aglomeraţie. Văzut de la depărtare, pare o junglă urbană, cu blocuri turn în locul copacilor. Deasupra, pe coline, celebrele favele - îngrămădiri de construcţi haotice, din cărămidă sau din ce se poate. Nişte pete gri-rozalii aruncate pe colinele verzi ce înconjoară oraşul.
O lume a contrastelor
Peisajul se schimbă repede. Autostrăzile suspendate brăzdează marele oraş, trecând adeseori chiar pe sub ferestrele blocurilor. Traversezi cartiere de blocuri elegante, înconjurate de vegetaţie tropicală, apoi ţi se oferă spectacolul sordid-fascinant al favelelor - alei întortocheate, fire electrice în toate direcţiile, rufe întinse la uscat şi din când în când, oameni parcă adormiţi.
Apoi ai impresia că ai ieşit din oraş. Un munte verde ţi se ridică drept în faţă şi intri într-un tunel. La ieşire, însă, îţi taie răsuflarea splendoarea lagunei, plaja albă, palmierii şi muntele Corcovado de pe vârful căruia veghează statula lui Iisus, cu braţele întinse, binecuvântând oraşul. O lume a contrastelor într-un peisaj magnific.
S-a înserat deja. Microbuzul ne lasă în faţa unuia dintre numeroasele hoteluri înşirate pe Copacabana. O plajă lată şi albicioasă, luminată de reflectoare, ca un stadion - ceea ce, într-un fel, şi este. Spectacolul de pe terenurile de fotbal şi volei este gratuit, virtuozii
