Fetiţa găsită zilele trecute pe treptele scării de la staţia de metrou Tineretului e urmărită de ghinion. Aceasta este a doua oară când copila de un an şi câteva luni este părăsită, după ce, la doar câteva zile de la naştere, a fost abandonată de cea care o adusese pe lume.
În doar câteva ore, poliţiştii Secţiei 14 au şi aflat adevărata poveste a copilului. Mama naturală, o prostituată căreia nu-i păsa nici de propria persoană, a părăsit-o pe când micuţa avea doar câteva zile. La fel a făcut şi tatăl, pe care nu l-a interesat nicicum soarta fetiţei. Ghemotocul ce abia deschisese ochii în această lume a ajuns, într-un final, la mătuşa ei - sora tatălui natural.
Acum însă, după ce a crescut-o un an, alături de ceilalţi trei copii ai săi, femeia s-a decis s-o abandoneze. Sfătuită de o rudă, aceasta a sunat, zilele trecute, la 112, spunând că a găsit un copil la metrou. Spera astfel că va scăpa pentru totdeauna de micuţă. Numai că oamenii legii au aflat toată povestea şi vor să ceară decăderea din drepturile părinteşti a mamei naturale.
«Copila e sănătoasă şi mănâncă bine»
“Fetiţa e sănătoasă şi mănâncă bine. Aşteptăm rezultatul anchetei, însă, cel mai probabil, micuţa va fi dată în plasament”, ne-a spus Mircea Nicolaidis, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 4, locul unde a fost internată copila.