TRÁUMĂ, traume, s.f. 1. Traumatism (1). 2. Emoţie violentă, care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoţii de acelaşi fel, astfel încât acesta nu mai reacţionează normal. – Din fr. trauma, germ. Trauma. Sursa: DEX '98.
...Când avea vreo 20 de ani, Adriana a avut un şoc. Prietena ei cea mai bună a murit. Lângă ea. O ţinea de mână, uitându-se în ochii sticloşi ai muribundei, respirând o dată cu ea, încercând să-i transmită, cu toată fiinţa ei, viaţă. „Îmi doream cu disperare să pot face orice, absolut orice, numai să o salvez. NU-mi imaginam viaţa fără ea. Era prima pierdere din viaţa mea. Unul dintre oamenii la care ţineam enorm se ducea. Aveam impresia că se dărâmă o lume întreagă. Pur şi simplu nu puteam accepta!“, povesteşte Adriana, amintindu-şi chinul trăit acum câţiva ani. Nici rugăciunile, nici lacrimile, nici dragostea sinceră pe care o simţea cu fiecare por nu au reuşit însă să-i păstreze prietena alături. S-a stins într-o dimineaţă cenuşie de iarnă. Cu un ultim oftat, care i-a sfârtecat crunt şi definitiv sufletul Adrianei. Cu o ultimă lacrimă, prelinsă din ochii goliţi de suferinţă, pe care Adriana nu a uitat-o niciodată. Şi nici n-o va uita.
Flash-urile şi obsesia
Au trecut zece ani. Anul trecut, Adriana a împlinit 30. Terminase facultatea în Craiova, iar acum avea ceva vechime în jobul pe care l-a visat în toată perioada de liceu şi studenţie. Durerea trăită atât de intens la moartea prietenei sale s-a şters cu vremea. De uitat, însă, nu a uitat nici o clipă ce s-a întâmplat. Mai mult decât atât, imaginaţia i-o lua deseori razna.
„Rememoram adesea dimineaţa aceea de iarnă, iar imaginea prietenei mele prăbuşită pe pat, fără viaţă, mă cutremura de fiecare dată. Îmi aducea aminte fiecare clipă din ce a însemnat pregătirea, înmormântarea - tot, absolut tot. Şi, uneori, nu mă puteam abţi
