- Politic - nr. 462 / 19 Ianuarie, 2010 Desi majoritatea cetatenilor sunt nemultumiti de Justitia romana, acuzata nu doar de imoralitate, ci de-a dreptul de coruptie, dovada sondajele de opinie care plaseaza aceasta institutie a statului intre primele intr-un clasament al celor mai corupte institutii din tara, ceea ce s-a intamplat la ultima sedinta de alegeri a presedintelui Consiliului Suprem al Magistraturii are darul sa tulbure profund apele din Justitie. Toti presedintii de pana acum ai acestui organism important, care reglementeaza activitatea magistratilor romani, care trebuie sa asigure independenta Justitiei, demnitatea, corectitudinea si cinstea acesteia, s-au straduit sa promoveze in ochii populatiei o imagine de intransigenta, profesionalism si responsabilitate a magistratilor. Acum insa, la ultima sedinta de alegeri a presedintelui CSM, s-a intamplat ca niciunul dintre cei care si-au depus candidaturile pentru inalta functie de presedinte (se intampla in data de 11 ianuarie a.c.) sa nu intruneasca numarul de voturi necesare, asa ca s-au facut alte propuneri, ad-hoc, desfasurandu-se nu mai putin de sase tururi de scrutin pana s-a ales noul presedinte, in persoana judecatoarei Florica Bejinaru. O problema grava ar fi aceea ca acceptarea unor propuneri de candidati la presedintia institutiei, fara o oferta manageriala, are darul sa-i discrediteze pe membrii institutiei, pentru ca improvizatia nu are darul sa asigure stabilitate. Dar, trecandu-se dincolo de acest inconvenient, al inexistentei unui proiect managerial, ceea ce are darul sa nemultumeasca cu adevarat magistratii romani, corecti, cinstiti si responsabili, este faptul ca noul presedinte, doamna judecator Florica Bejinaru, are un trecut care, in opinia lor, nu face cinste. Respectiv, doamna in cauza este acuzata ca a colaborat cu fosta Securitate, ca organ de represiune al regimului comunist,