Google a renunţat, unilateral, la producţia telefonului gPhone în colaborare cu China Unicom şi alte două companii chineze şi a amânat lansarea în China a unui telefon prevăzut cu tehnologie Android, în urma problemelor legate de atacurile hackerilor şi cenzură. China Unicom a anunţat într-o notă internă că Google nu va mai acorda autorizaţia de cooperare în domeniul conţinutului prin folosirea mărcilor şi aplicaţiilor sale, potrivit site-ului chinatechnews.com şi Reuter
Google a renunţat, unilateral, la producţia telefonului gPhone în colaborare cu China Unicom şi alte două companii chineze şi a amânat lansarea în China a unui telefon prevăzut cu tehnologie Android, în urma problemelor legate de atacurile hackerilor şi cenzură.
China Unicom a anunţat într-o notă internă că Google nu va mai acorda autorizaţia de cooperare în domeniul conţinutului prin folosirea mărcilor şi aplicaţiilor sale, potrivit site-ului chinatechnews.com şi Reuters.
De asemenea, a fost anulată lansarea primului Google Phone în China, programată iniţial pentru 20 ianuarie.
Motorola şi Samsung, participanţi la acest proiect, au primit notificări din partea Google în vederea eliminării tuturor elementelor legate de Google de pe telefoanele implicate în cooperarea cu China Unicom.
Nu mai vor să-şi vadă logo-ul în China
Google nu a limitat utilizarea platformei Android, dar a cerut ca telefoanele produse în cooperare cu compania chineză să nu aibă logo-ul Google.
China Unicom este şi partener al Apple pentru iPhone, care a fost lansat pe piaţa chineză în 2009.
O sursă apropiată situaţiei a declarat că reprezentanţii Google vor ca clienţii să aibă "o experienţă pozitivă" cu produsele sale, dar acest fapt ar fi dificil din cauza publicităţii negative care are loc în China în prezent.
Atacat de hackeri din China
Google a anunţat, săptămâna trecu