Un singur scuipat din cer e suficient pentru ca un vigilent reporter să pornească pe teren. Iar dacă mai dă şi o rafală, ăla e, subiectul e-al lui! Îl vezi? E ăla care tremură în intersecţii cu o ghiulea în mână, băgându-şi capul (la modu' metaforic) în maşina omului. "Care-i treaba?", face el încercând să scoată o declaraţie de oftică. "E greu, nu vedeţi şi dumneavoastră?"

Se dă puţin la o parte, pentru ca omul cu camera să aibă un unghi potrivit, să-l prindă pe intervievat, să aibă imagine, să susţină vorbele, păi nu?, păi da! "De când staţi aici?" "De o oră jumate. Păi, e posibil aşa ceva?" "Şi cât ar fi trebuit să staţi în mod normal?", face vigilentul reporter, pentru că el nu ştie ce răspuns o să primească. "Un sfert de oră în mod normal." Aaaaa, păi aşa mai merge. Vigilentul reporter tocmai a făcut reportajul vieţii lui.

Deci, dacă e iarnă, vigilentul reporter pune accentul pe ambuteiaje şi cât de greu se circulă. "E greu?" "E greu." "În mod normal...?", "E, în mod normal...", "Şi cu autorităţile?", "E, cu autorităţile nu mai zic, domnişoară." Sau: "De când staţi aici?". În acest moment, are nevoie de un răspuns colosal. Un răspuns colosal sau nimic: "De o zi şi-o noapte". Asta e! Hai în redacţie, gata treaba pe ziua de azi, auzi? Cum îmi stă părul? Merge de un stand-up din intersecţie cu mine înfofolită şi zgribulită? Bine, atunci hai să facem şi un stand-up, nu de alta, dar aşa ce bine m-am machiat pe ziua de azi...

ŞI ÎN ALTE MOMENTE-CHEIE ALE ANULUI

Şi dacă e primăvară timpurie, vigilentul reporter imediat se duce la o cucoană de la balcon şi vorbeşte cu ea despre vestitorul primăverii, ghiocelul cel primăvăratic şi ce caută el în această primăvară timpurie, doamna-i spune că la ei aşa se obişnuieşte, pentru că e foarte cald de ceva vreme, un cadru cu ghiocelul primăvăratic, ce drăguuuuţ, hai repede la speciali