Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedie la Suceava

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 ianuarie 2010 ·

Femeia din Suceava care şi-a omorât copiii cu un cuţit şi apoi s-a aruncat de la mansarda blocului în care locuia a lăsat un bilet de adio, pe jumătate incoerent, în care arată că a avut o familie frumoasă pe care a iubit-o şi că a fost, la rândul său, iubită. Sursa: Sergiu Rusu Medicii legişti de la Suceava, care au făcut necropsia trupurilor neînsufleţite ale celor două fetiţe ucise, ieri după-amiază, de mama lor, care s-a aruncat apoi de la mansarda blocului în care locuiau, au mărturisit că micuţele, Ebru, în vârstă de patru ani şi Ege, de aproape nouă ani, au fost ucise cu o violenţă ieşită din comun, pe corpurile fetiţelor fiind identificate zeci de lovituri de cuţit.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că biletul lăsat de mama asasină, Gabriela C. (31 de ani) nu este concludent şi nu rezolvă cu nimic acest caz misterios.

O femeie care era cât se poate de normală, şi o spun toţi cei care au cunoscut-o, care îşi iubea enorm soţul şi cele două fetiţe, care nu era cunoscută cu vreo boală gravă, îşi pierde pur şi simplu minţile şi, într-un exces de furie, îşi vânează copilele prin casă cu cuţite de bucătărie, după care, după mai multe încercări de a se autoînjunghia, se aruncă pe geam.

Oamenii legii au audiat zeci de martori, prieteni, vecini, cunoscuţi, apropiaţi de-ai familiei. Nimeni nu îşi poate explica ce anume s-a întâmplat. Deşi anchetatorii spun că e vorba clar de o crimă comisă de mamă, urmată apoi de sinucidere, multă lume refuză să creadă într-un scenariu atât de barbar şi începe să fie vehiculată tot mai mult varianta unei crime. „Spune că îşi iubeşte familia” Despre biletul lăsat de Gabriela C. pe masa de la calculator, sub un cuţit plin de sânge, anchetatorii au refuzat să dea foarte multe detalii, spunând doar că nu conţine nimic care să fie specific unui bilet de adio.

„Spune că îşi i

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 26 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 51 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în patru judeţe

Ziarul Financiar acum 23 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o avertizare de tip cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în patru judeţe din sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. „Duminică, în sudul Olteniei ş

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°