Politicile tarifare neflexibile, consolidarea pe piaţă a operatorilor privaţi, dar şi „traseimul” foştilor directori ai companiei sunt principalele cauze ale dezastrului din CFR. Sursa: Arhiva EVZ
Conducerea Companiei CFR Marfă, companie patronată de statul român, specializată în transportul feroviar de marfă, admite, într-un document oficial, că starea jalnică în care se află societatea e cauzată de politici tarifare neflexibile şi de consolidarea operatorilor privaţi.
Din cauza unui management defectuos, susţin liderii de sindicat, uneori vecin cu sabotajul, com pania a anunţat ca va disponibiliza peste 6.380 de angajaţi, pentru a-şi reveni din punct de vedere financiar.
De la CFR la GFR
O altă cauză reclamată de sindicalişti, care a condus la situaţia financiară dezastruoasă din prezent, este aceea că foştii directori au fost „racolaţi”, uneori cu contractele CFR cu tot, de companiile private de profil.
„Cele mai multe contracte au plecat spre GFR (Grup Feroviar Român - n.r.), printre acestea Petrom sau Conpet”, spune liderul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu.
El a dat două exemple concrete. Este vorba despre ultimul director al CFR Marfă, Călin Graţian, care a demisionat şi a preluat şefia Rail Cargo Austria, compania de stat austriacă, şi de fostul şef al serviciului vânzări din CFR Marfă, Mădălin Ionescu.
„După ce au plecat, cei doi au încercat să ia de la CFR Marfă contractele pentru transportul de tablă din Portul Constanţa spre uzinele auto de la Piteşi. Au încercat să ia, la fel, şi transportul de maşini de la Piteşi. Dar fără succes. Au încercat să ia de la noi şi contractele pentru transportul de sare”, spune Măntescu.
CFR Marfă a pierdut în ultimii ani contracte masive privind transportul de ciment, piatră şi produse petroliere către