Condamnaţilor la moarte cărora li se comuta pedeapsa pe vremuri ori erau graţiaţi li se lua mai întîi sînge, uneori chiar pe eşafod, şi de-abia apoi erau anunţaţi că au scăpat, ca să nu moară de fericire. Ceea ce ar trebui să ne dea de gîndit cînd visăm la marea fericire a vieţii noastre.

Unii dintre cîştigătorii la loterie din zilele noastre trec printr-o criză îndelungată de fericire care le suspendă capacitatea de a lua decizii raţionale, încît atunci cînd ies din criză sînt la fel de săraci ca înainte de a fi cîştigat. Dar şi din observaţiile mele, oamenii atinşi de fericire sînt mai vulnerabili decît ceilalţi.

Ştiu pe cineva care în ziua cînd a primit numirea într-o funcţie pentru care se lupta de mulţi ani a fost lovit de o maşină care i-a rupt o mînă şi cîteva coaste, cînd traversa aiurea o stradă. Aşa că cei care susţin că fericirea te apără de inconvenientele vieţii cotidiene se înşeală

O altă prejudecată despre fericire e că ea te-ar avantaja în relaţia cu ceilalţi. Fericirea te poate face mai degrabă caraghios pentru cei din jur, dacă nu chiar suspect sau nesuferit. Cunosc pe cineva căruia soţia i-a născut un copil în cea mai friguroasă iarnă de pe vremea lui Ceauşescu. Omul plutea de fericire. Cunoscuţii săi, care clănţăneau din dinţi de frig la ei acasă, se simţeau insultaţi şi de zîmbetul lui transfigurat şi de brusca lui imunitate la frig şi la toate celelalte necazuri cotidiene. Încît, deloc paradoxal, omul fericit chiar dacă şi-ar îmbrăţişa toţi semenii în acel moment unic, e cel mai adesea un om singur, dacă nu e parte la o izbucnire colectivă de fericire al cărei motiv e de cele mai multe ori un eveniment care confirmă o aşteptare, dar nu le schimbă viaţa celor care se bucură de el.

Orcît de răspîndită e fericirea că echipa cu care ţii a cîştigat nu ştiu ce meci, ea nu e decît o fericire de gradul doi, cel mai adesea com