Colegii de la revista 22 îşi propun să publice un articol privind primul an de mandat al lui Barack Hussein Obama, actualmente preşedinte SUA. Mai precis, cu privire la realizările acestuia pe plan intern. Există însă o problemă. Obiectiv vorbind, aceste realizări nu există.

Ca şi în cazul Premiului Nobel, şi pe plan intern, Obama este de apreciat nu pentru ceea ce a făcut deja, ci pentru ceea ce spune că va face – mai exact, pentru ceea ce citeşte cu intonaţie frumoasă după un teleprompter. În plus, pentru orice observator cât de cât imun la frenezia obamistă indusă de conglomeratul politico-economico-mediatic care l-a transformat pe Obama din activist comunitar în preşedinte de superputere, spectacolul dat de actuala administraţie de la Washington este unul îngrijorător sau întristător. Nu prea ai plăcere să scrii despre asta.

Cu o excepţie: dacă spectacolul se transformă într-unul în care incompetenţa atinge nivelul la care îngrijorătorul sau întristătorul este contracarat şi depăşit de senzaţia indusă de o operă buffă de prima mână. Sau de fascinaţia de a privi o megafarsă fără precedent istoric, despre care nu ştim dacă se va termina cu happy end sau nu, dar ştim sigur că, dacă o urmărim atent, ne va ţine încordaţi şi amuzaţi până la final. Şi, este clar de pe acum, amestecul de incompetenţă, infatuare, iresponsabilitate şi perpetuă fervoare ideologică ce defineşte o bună parte din administraţia Obama chiar este un adevărat spectacol!

Ce cred americanii

Dar poate că unii cititori sunt convinşi că opinia de mai sus este partizană. Nu proclamă CNN şi New York Times zi de zi, oră de oră realizările acestui „preşedinte transformaţional“? Adică realizările epocii pe care cu mândrie o numim „epoca Obama“? Nu sunt CNN, NYT şi celelalte organe de presă ale stângii americane întruparea profesionalismului în mass-media şi a obiectivităţii jurnalis