Doi tineri din Cluj au fost reţinuţi ieri ca principali suspecţi în cazul jafului armat de la Banca Transilvania, din 13 februarie 2009, de unde au fost furaţi 246.000 de lei. Este vorba despre Bogdan Baciu şi Dan Andrei Hosu, ambii de 21 de ani. Cei doi locuiesc la circa 500 de metri distanţă de banca jefuită.
Baciu şi Hosu au fost duşi pentru audieri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe numele lor fiind emise mandate de reţinere pentru 24 de ore. În cursul zilei de azi, ei vor fi prezentaţi judecătorilor clujeni, cu propunere de arestare preventivă.
„Cei doi locuiau aproape de bancă şi sunt şi alţi suspecţi în această tâlhărie. Ancheta se va desfăşura cu multe întrebări, vor fi chemaţi martori. Mă abţin să fac alte legături, fiecare caz este particular. Suntem convinşi că ei sunt. Unul dintre ei a mai plecat din ţară, pentru a aduce maşini. Sunt teribilişti.
Au avut şansă şi au intrat în bancă într-un moment când personalul băncii era relaxat", a spus şeful Inspectoratului de Poliţie al judeţului Cluj, chestorul Ioan Păcurar. Acesta susţine că tinerii pot sta după gratii până la 15 ani dacă vor fi găsiţi vinovaţi de comiterea jafului.
Jaf la minut
Jaful de la filiala din Mănăştur a Băncii Transilvania a avut loc în data de 13 februarie şi a durat doar 66 de secunde.
La ora 16.45, doi tineri, cu feţele acoperite cu cagule şi cu haine închise la culoare, au intrat înarmaţi în unitatea bancară, de unde au sustras suma de 246.000 de lei. Un jandarm aflat în timpul liber, care trecea prin zonă, a fugit după două persoane care corespundeau descrierii paznicului, dar le-a pierdut la circa 200 de metri depărtare.