Antrenor al echipei Al Sahel din Kuweit, Aurel Ţicleanu spune că îşi iubeşte enorm meseria, dar în România „uşile“ îi sunt închise. Fostul mare fotbalist al „Craiovei Maxima“ împlineşte mâine 51 de ani.
- Ai devenit un antrenor de lumea arabă, ca să zic aşa, având în vedere faptul că de mulţi ani nu ai avut nici un angajament în România, în prezent fiind antrenor al echipei Al Sahel din Kuweit. E bine, din punct de vedere financiar, în lumea arabă, eşti mulţumit?
- Am trei copii şi mai sunt câteva familii care depind de mine, aşa că-i mulţumesc bunului Dumnezeu că am deschis o uşă în lumea arabă. Aici, concurenţa este foarte mare. Datorită orgoliului şi bogăţiei îşi permit să aducă pe cei mai buni antrenori. În 2009 a revenit în circuit Ilie Balaci, care e considerat aici un mare antrenor. Nu oricine se poate adapta aici! Am un prieten italian care a antrenat în Serie A şi care nu s-a acomodat deloc în Arabia Saudită, în 2008. În ciuda faptului că era considerat un mare antrenor, a fost trimis acasă după doar trei luni. Apoi, lumea te judecă la pachet. Dacă un italian are probleme, atunci toţi vor avea, căci arabii se vor orienta spre altă şcoală - argentiniană, braziliană (la mare căutare pe aici) sau din fostul spaţiu iugoslav, cehă, românească sau la cea a vorbitorilor de limbă arabă, marocană, tunisiană sau egipteană. Ca să nu mai pomenesc de şcoala locală de fotbal, care face progrese foarte mari.
Există o enclavă oltenească în Kuweit
- Nu te-a tentat să revii acasă, să antrenezi?
- Aş vrea să revin în România, dar pentru mine toate uşile, din păcate, sunt închise. Atât cât mai pot, sunt hotărât să continuu aici. Fotbalul e viaţa mea, îmi place să antrenez, sunt respectat, căutat şi consultat în diferite probleme. Aşa că n-am de ce să mă plâng. Pe la toate echipele pe unde am fost am lăsat prieteni care au încreder
