Combinatul Azomures Târgu-Mures si-a sistat ieri activitatea din cadrul sectiilor de amoniac, ca urmare a presiunii scazute a gazului metan, situatie cauzata de reducerea presiunii gazelor, ca urmare a temperaturii scazute înregistrate în ultimele zile.
Directorul administrativ si secretarul Consiliului de Administratie al combinatului Azomures a precizat ca, în conformitate cu prevederile legale, SC Azomures SA face parte din categoria consumatorilor de gaz interuptibili, motiv pentru care are asigurata cantitatea de gaz necesara mentinerii la cald a instalatiilor tehnologice. “Având în vedere prognozarea unor temperaturi scazute pentru perioada urmatoare, în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare precum si cu prevederile contractuale, Societatea de Transport National Gaze Naturale Transgaz a notificat societatea noastra asupra limitarii prestarii serviciilor de transport. Ca urmare, începând de azi (n.r. ieri), Azomures are asigurata strict cantitatea de gaz necesara mentinerii la cald a instalatiilor tehnologice, astfel încât reluarea activitatii de productie sa fie posibila în momentul în care conditiile meteorologice vor fi mai favorabile”, a declarat Angela Podina.
Potrivit acesteia, conform notificarii primite de la Transgaz, situatia se preconizeaza a dura circa 14 zile. “Fiind vorba de o masura temporara, care poate fi anulata în orice moment în functie de conditiile meteo, Azomures considera, la acest moment, ca nu se impune trimiterea salariatilor în somaj si, cu atât mai putin, disponibilizarea de personal”, a aratat Angela Podina.
Combinatul Azomures Târgu-Mures si-a sistat ieri activitatea din cadrul sectiilor de amoniac, ca urmare a presiunii scazute a gazului metan, situatie cauzata de reducerea presiunii gazelor, ca urmare a temperaturii scazute înregistrate în ultimele zile.
Directorul administrativ si secretarul C