Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marko trage pe linie moartă unicameralul lui Băsescu | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 ianuarie 2010 ·

Trecerea la legislativ unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, promisiunea cu care Traian Băsescu a câştigat al doilea mandat, nu intră în planurile pentru perioada următoare nici măcar în cazul coaliţiei de guvernare. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

Liderul UDMR, Marko Bela, a anunţat ieri că Uniunea „nu se va grăbi” cu iniţierea procedurilor de modificare a Constituţiei, estimând „discuţii îndelungate”.

Revizuirea Constituţiei a fost de altfel trecută la „diverse” şi la momentul negocierilor pentru for marea alianţei PDL-UDMR. Potrivit unor surse din coaliţie, PDL nu a stabilit cu UDMR niciun termen până la care să se constituie comisia parlamentară pentru revizuire, cu atât mai puţin linii generale de modificare a textului constituţional.

Declarativ însă, Gheorghe Flutur a anunţat luni că liderii PDL şi-au mandatat parlamentarii să înceapă discuţii în acest sens cu celelalte partide.

„Noi nu ne vom grăbi”

„Eu am fost sincer de fiecare dată şi spun şi acum: noi nu ne vom grăbi”, a replicat Marko Bela, citat de Mediafax. Rezervele UDMR ţin, potrivit unor surse din interiorul formaţiunii, de faptul că reducerea numărului de parlamentari trebuie făcută la pachet cu modificarea legii electorale. Or, în sistemul dorit de PDL - alegeri cu un singur tur în care primul clasat câştigă colegiul - ar diminua numărul de parlamentari ai UDMR.

„Noi nu am fost pentru această reducere numerică tocmai pentru că ştiam că vor apărea o serie de probleme, între care numai una, dar foarte importantă, ar fi reprezentarea minorităţilor”, a insistat Marko deocamdată pentru păstrarea mandatelor celor 18 deputaţi ai minorităţilor, altele decât cea maghiară.

O altă controversă între PDL şi UDMR se referă la eventuala organizare teritorială pe regiuni, caz în care Uniunea şi-ar dori întărirea Ţinut

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 2 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum 2 ore
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 5 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 6 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°