Ultima blondă şi bărbatu-su sunt ultimele cuceriri ale politicii de pe malurile Dâmboviţei. Extrasenzorialul Manolea şi nevasta-sa au făcut să tresară inima târgului, căruia nu-i trebuie mult ca să prindă culoare în obraji la prospături.
Gripa porcină putea să aibă mii de pilde şI argumente medicale. Până n-a dispărut un nume cunoscut, în plus, şI tânăr şI actor, dl Cercel se plictisea de singurătate pe toate canalele. Cum s-a prăpădit Toni Tecuceanu, românul s-a înfiorat de moarte. A fost luat cu asalt fieful medical al lui Cercel. S-au deschis centre peste centre. Nimic nu ne potolea dragul de vaccin, năpustindu-ne la vaccinat ca la taxe şI impozite să apucăm să plătim până în martie. Un medic de la Iaşi zice în direct că el nu se vaccinează că nu-i misticism să creadă în vaccinul antiporcin. Cercel, în direct, era siderat. Toată truda lui şI ecourile tragediei actorului se pulverizau de ca şi cum n-ar fi existat. Colac peste pupăză, se iţeşte şI zvonul ca actorul n-a murit de virus, ci de altceva. S-a dus în mă-sa mobilizarea la centrele lui Cercel. Nici dracu nu s-a mai înghesuit la înţepat.
Ce vreau să zic? Că tirajele cărţilor extrasenzorialului Aliodor s-au epuizat în trei zile de când autorul şI nevasta au apărut în poză în preajma lui Traian Băsescu. ŞI, scoasă de te miri unde, şI în poză cu Geoană, a cărui Mihaielă dragostea lui a declanşat isteria atacurilor cu energii negative. În cazul Manolea, la tv, parapsihologii au apărut ca ciupercile după ploaie. Aliodor era urmărit prin pozele preşedintelui mai abitir ca teroristul Carlos, prietenul răposatului Pleşiţă.
Ca şi în cazul gripei porcine, românul a ţâşnit din adormire apucându-se de citit. Cărţile lui Aliodor. Triumful a fost total când s-a aflat că soţia blondă a parapsihologului e după cum urmează: membră PDL, viceşefă de femei la un sector, bioenergoterapeută. Într