Iată, s-a golit tolba cu poveşti, am dezbătut deja de două ori şi analiza la care supune profesorul Nicolae Hurduc Universitatea băştinaşă şi stau în cumpănă. Să închid blogul sau să merg mai departe. Mai departe, dar în ce direcţie?! Pentru că ideea de a mă reîntoarce la comentariul politic nu doar că mă plicitseşte, dar mă oripilează. Se sparie gîndul la gîndul acesta, cum scrie în titlu! Aproape trei luni de pauză în această privinţă, cu o ultimă lună petrecută într-o ţară normală, par să mă fi vindecat de această dependenţă care m-a ţinut captiv aproape două decenii. Nu doar că, constat oarecum surprins, acum, pot trăi fără asta, dar mi se pare inexplicabil că am pierdut atîta vreme cu aşa ceva. Am revenit în ţară – era să spun „acasă”, dar nu mă simt chiar aşa de „acasă” aici! – de zece zile şi totul mi se pare neverosimil, iar eu mă simt cu totul inadecvat, complet nelalocul meu. Aproape că nu înţeleg ce se întîmplă pe aici. În ziua întoarcerii mele, la urcarea în avion, în Cracovia, dl. Andrei Gheorghe tocmai fusese numit consilier la Ministerul Finanţelor. La aterizarea dificilă de la Iaşi, aveam să aflu că i se adăugase şi dl. Dan Bittman! Ce naiba să înţeleg din această poveste? Că politrucii noştri, simţind – ar fi excesiv să scriu înţelegînd – că au pierdut orice contact cu realitatea, au decis să transforme totul într-un spectacol, fie acesta şi de cel mai jos prost gust? Dacă mă uit la dezbaterile televizuale inflaţioniste la care participă cu o obstinaţie demnă de o cauză mai bună, aş conchide că aşa este. De cînd m-am întors, nu pot deschide televizorul fără să dau peste tema zilei, „flacăra violet”! Chestiunea aceasta a devenit atît de obsesivă încît nu cred să fi scăpat niciunui comentator, nici celor de aici, de pe platformă! Pe urmele d-lui Geoană & Mihaela, politrucilor şi comentatorilor noştri li s-a urcat violetul la cap şi nu mai