Primăria nu a dat în această iarnă nicio amendă locuitorilor, firmelor sau instituţiilor care n-au avut grijă ca aleile şi rampele de acces să fie dezăpezite.
Deşi suntem la jumătatea iernii şi ninsorile au dat peste cap circulaţia în oraş, Primăria Suceava nu a sancţionat nicio firmă, asociaţie de proprietari sau instituţie care nu a curăţat zăpada şi gheaţa de pe trotuare. Din acest motiv, pe zeci de alei din municipiu abia se mai poate circula. „Zici că suntem pe munte, la ţară undeva, nu într-un municipiu reşedinţă de judeţ. Se curăţă un pic în faţă la Primărie, un pic în centru şi atât“, spune Anghel Obreja, mecanic auto.
Edilii, zgârciţi cu amenzile
Oficialii din administraţia locală spun că până acum au trimis doar somaţii către agenţii economici şi asociaţiile de proprietari, mizând pe simţul civic al acestora. „Am preferat să apelăm la vorba bună. Dacă lucrurile nu se mişcă deloc, vom aplica amenzi. Sancţiunile pe care le putem da variază între 500 şi 2.000 de lei“, spune viceprimarul Lucian Harşovschi.
Potrivit legii, atât cetăţenii cât şi instituţiile sunt obligate să cureţe zăpada, gheaţa sau poleiul formate în faţa imobilelor sau magazinelor şi pe trotuare. În Suceava ninge fără oprire de marţi dimineaţă, astfel că trotuarele s-au umplut de omăt, iar pietonii abia îşi fac loc printre nămeţi.
Nici autorităţile nu au elan la curăţat zăpada
„Mai dau cu lopata din când în când. Nu mai e ca înainte când ieşea toată lumea la muncă,în faţa blocurilor. Dacă şi Primăria şi Rosal-ul şi-ar face treaba cum trebuie atunci da, ar ieşi şi oamenii. Aşa o să iasă doar de frica amenzilor“, spune Mugurel Pavelescu, întreprinzător.
Preşedinţii asociaţiilor de proprietari spun că nu au nicio pârghie legală de a scoate oamenii la deszăpezit în faţa blocurilor. Pot doar să anunţe acest lucru şefilor de scară, i