- Cultural - nr. 463 / 20 Ianuarie, 2010 Istoria literara a consemnat un adevar indubitabil: asupra lui, Mihai Eminescu, cu peisajele sale si cu oamenii sai, Ardealul a exercitat o influenta binefacatoare, jucand un rol deosebit de important cel putin asupra unei parti a operei eminesciene. Sa nu-l uitam, in primul rand, pe Aron Pumnul, revolutionarul pasoptist din Ardeal, ajuns profesor la Cernauti, care l-a gazduit o vreme in casa sa, punandu-i in mana cele sase volume ale "Lepturariului rumanesc cules den scriptori rumani", deschizandu-i astfel noi orizonturi spre cultura. Sa nu-l uitam nici pe Iosif Vulcan, nasul sau literar", cel ce i-a deschis paginile revistei, "Familia", in care i-a publicat prima poezie, "De-as avea" (nr.6 din 25 februarie/9 martie1866) si i-a schimbat numele din Eminovici in Eminescu. "Autorul n-a protestat, ba a adoptat insusi acest nume, si semna asa apoi toate poeziile si scrierile sale de viitor". (M.Eminescu-Opere alese vol. I, pag. 261). Sa nu-i uitam nici pe cei mai buni si mai apropiati prieteni ai sai: Ioan Slavici, Miron Pompiliu si chiar Ion Creanga (tot cu radacini ardelenesti), dar nici pe dragostea sa neimplinita, ramasa in eternitate ca un simbol al legaturii dintre Poet si o femeie, Veronica Micle, ardeleanca, din Nasaud. Asadar, nu a fost deloc o intamplare ca tanarul absolvent al Facultatii de litere si filozofie a Universitatii Regale din Budapesta si-a ales ca subiect al tezei sale de doctorat "Mihai Eminescu: viata si opera _ studiu asupra unor creatii mai noi din literatura romana". Teza, tiparita la Editura "Aurora" a lui Todoran Endre, din Gherla, a fost sustinuta, in limba maghiara, la Budapesta, in 1895. Motivele alegerii acesteia au fost mai multe. In primul rand, la nivelul cunostintelor de atunci, se stiau destul de putine lucruri despre Eminescu, acestea reducandu-se la cele cateva articole ale lui Titu Maio