Chiar dacă plata cu cardul nu implică nici un cost, numărul persoanelor care preferă să achite în numerar bunurile şi serviciile achiziţionate este mult mai mare decât al celor care preferă varianta electronică. Asta, deoarece varianta a doua oferă senzaţia că îşi controlează mai bine cheltuielile.
Potrivit datelor BNR, la nivel naţional, la sfârşitul lunii septembrie 2009 se aflau în circulaţie 12,8 milioane de carduri valide (cu care s-a realizat cel puţin o tranzacţie în ultimele trei luni), din care 11,4 milioane - active. Asta înseamnă că mai bine de jumătate dintre români deţin şi folosesc un card. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre românii care au cel puţin un card bancar dau fuga la bancomat, retrag banii din salariu şi apoi merg la cumpărături sau îşi achită facturile. Motivele pentru această situaţie sunt diverse.
„Mi-e teamă de eventuale fraude. Dacă îmi scot banii de la bancomat, există şanse mai mici să rămân fără ei decât dacă plătesc la cine ştie ce magazin“, a declarat Marius Ionescu, de 45 de ani, din Craiova. Lipsa încrederii în securitatea procesului nu este singurul motiv invocat de craioveni pentru obiceiul de a evita plata cu cardul.
„Dacă achit cu cardul, nu am o evidenţă foarte clară a plăţilor efectuate şi, de cele mai multe ori, am tendinţa să cheltuiesc mai mult, mai ales că nu ştiu exact suma. Eu nu plătesc niciodată cu cardul“, a spus Maria Rotaru, de 53 de ani, din Craiova.
„Numărul POS-urilor este în creştere“
Chiar dacă numărul celor care apelează la retragerea de numerar pentru a achita cu bani cash la casă este încă extrem de mare în comparaţie cu cei care optează pentru plata cu cardul, din ce în ce mai mulţi doljeni apelează la plăţile electronice.
„Numărul POS-urilor montate la comercianţi este în creştere, ceea ce înseamnă că a crescut tendinţa de a plăti cu cardul“,