Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşănenii se mută de la bănci la amanet

Publicat in Adevarul, miercuri 20 ianuarie 2010 ·

Zilnic, peste 150 de persoane îşi lasă gaj bijuteriile ca să-şi plătească întreţinerea. De curând s-au deschis 15 noi firme. Luna ianuarie este cea mai grea lună a anului, susţin botoşănenii care au rămas fără bani după sărbătorile de iarnă şi la care facturile vin de la o zi la alta.

Ca să-şi poată achita facturile la lumină, gaze şi apă, oamenii aleg calea amanetului. De la începutul anului, peste 3.000 de persoane au trecut pe la casele de amanet ca să facă rost de bani. Ei au lăsat gaj verighete, lanţuri, brăţări sau cercei de aur. „Am rămas fără bani după sărbători, iar salariul îl iau la sfârşitul lunii. Trebuie să plătesc utilităţile, că mă debranşează. Am amanetat verighete pentru o lună. Mi-au dat 280 de lei. Cu banii ăştia îmi plătesc facturile“, ne-a declarat Violeta Dulgheru, asistent medical.

Printre clienţi sunt şi patroni de firme

Mai bine de jumătate dintre clienţii caselor de amanet sunt persoane fizice, care amanetează maxim cinci grame de aur pe zi. Nevoie de bani au şi patronii micilor firme care nu primesc finanţări de la bănci. „Patronul unei firme a amanetat săptămâna trecută 100 de grame de aur. I-am dat 5.000 de lei ca să îşi achite CEC-urile. Este o soluţie pentru agenţii economici, în condiţiile în care băncile nu îi mai finanţează“, ne-a spus Cornel Timofte, preşedintele Asociaţiei Patronale „Gold“, care include toate casele de amanet din judeţ. Din cauza sărăciei şi a nevoilor financiare curente, există botoşăneni care nu reuşesc să-şi scoată la timp bijuteriile amanetate. În aceste condiţii, ei se mulţumesc să plătească comisionul de 0,45 lei pe zi ca să îşi mai amâne datoria până când fac rost de toţi banii necesari.

Dobânzi de şase ori mai mari decât la bănci

„Nu am avut bani să îmi scot brăţara de aur. Am dat 30 de lei şi am mai prelungit pe o săptămână datoria. Nu am altă soluţie“

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 6 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 2 ore
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

„Suntem cu spatele la zid”. Vicepremierul Dragoş Anastasiu anunţă o nouă „ordonanţă trenuleţ”. Când va fi gata pachetul fiscal

Adevarul acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu afirmă că zilele acestea va fi anunţat întregul pachet fiscal, în fapt o nouă „ordonanţă trenuleţ”.

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 50 minute
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. „Vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță”

Gandul acum 11 ore
RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. Potrivit reprezentanților, astfel de mașini pot prezenta probleme tehnice și cu un impact major asupra sistemului de siguranță activ și pasiv. La momentul actual, se află în desfășurare o c

VIDEO Luca Băsceanu, oficial la Universitatea Craiova! » Clip inedit la prezentare

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Luca Băsceanu (19 ani) este oficial noul fotbalist al celor de la Universitatea Craiova. Mijlocașul a post prezentat printr-un clip video inedit. De astăzi, lupt pentru Universitatea Craiova! Abia aștept să ne vedem pe Oblemenco! Forța Știința! - Mi

Misterul panterei negre observate în Bulgaria și România: Amprenta de labă indică altceva, spun experţii bulgari

HotNews acum 2 ore
Animalul sălbatic a cărui prezenţă a fost semnalată în urmă cu câteva zile pe teritoriul Bulgariei şi care ar fi fost văzut apoi și în România, la Giurgiu, ar putea fi de fapt un câine de talie mare, relatează publicația bulgară Novinite citând expe

Vremea

București
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

20°/30°
joi

19°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

19°
mar.

15°/26°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

14°/28°
mie.

12°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
mar.

16°/31°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°