Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Case dărâmate din cauza zăpezii

Publicat in Adevarul, miercuri 20 ianuarie 2010 · ·

Trei familii din localitatea Chirleşti (Buzău) au fost evacuate, marţi seara, după ce casele în care locuiau au fost grav afectate de o alunecare de teren produsă în urma ninsorii căzute în ultimele zile.

„Cele trei familii afectate au fost evacuate de urgenţă şi au fost cazate la rude. În urma evaluării situaţiei, s-a stabilit că mai sunt alte patru gospodării în pericol, dar deocamdată nu se impune evacuarea", a declarat Roxana Robu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău.

Alunecările de teren crează mari probleme în zonă, îndeosebi în apropierea localităţii Siriu (Buzău). Ultima dată au dus la blocarea temporară a circulaţiei pe Drumul Naţional Buzău - Braşov, în urmă cu mai puţin de o săptămână.

Zeci de metri cubi de aluviuni şi arbori scoşi din rădăcini au alunecat pe versantul muntelui şi au ajuns pe şosea. „Este vorba de o alunecare de teren istorică, monitorizată de peste 50 de ani. Pământul a luat-o la vale şi a dărâmat câţiva pereţi ai unei case, iar celelalte două locuinţe sunt în pericol de a se prăbuşi", a spus Vasile Micu, viceprimarul oraşului buzoian Nehoiu.

Autorităţile au început deja procedurile efectuării unui studiu geologic pentru oprirea şi stabilizarea alunecărilor de teren din satul Chirleşti, în care trăiesc 750 de persoane.

În gazdă la Poliţie

Viscolul a creat şi ieri probleme probleme în judeţul Constanţa. O familie a rămas cu maşina în nămeţi la doar trei kilometri de casă după ce a parcurs 500 de kilometri, venind din Moldova.

Iulia şi Vasile Rusu, împreună cu cei doi copii de patru ani, respectiv nouă luni, veneau de la o înmormântare de la Roman şi ar fi trebuit să ajungă la Siminoc, dar au rămas peste noapte în sediul poliţiei din oraşul constănţean Murfatlar.

„La Murfatlar am trecut de pădure, după care mi-au apărut mormanele de zăpadă. M-am întors şi am stat în sediul poliţiei,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Hermannstadt – Metaloglobus Bucureşti 2-2 / Sibienii au condus la pauză cu 2-0

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa bucureşteană Metaloglobus a învheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia FC Hermannstadt, în primul meci al etapei secunde din Superliga, transmite News.ro. Urmărește cele

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°