Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Mătăsari, a fost surprins aseară, în timp ce se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat şi cu numere false. Acesta conducea maşina nestingherit, pe Calea Severinului, din Târgu-Jiu.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de la Serviciul Rutier Gorj au constatat cinci infracţiuni la regimul rutier, fiind cercetaţi penal trei şoferi, care conduceau un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi doi conducători auto, care se aflau la volanul unor autoturisme neînmatriculate şi cu numere false. În această situaţie a fost depistat Daniel T., de 32 ani, din comuna Mătăsari, care conducea un autoturism neînmatriculat şi cu numere false, pe strada Calea Severinului, din municipiul Tg-Jiu. La scurt timp, Constantin C., un alt şofer, în vârstă de 38 ani, din comuna Dăneşti, a fost surprins în timp ce conducea un autoturism pe strada 9 Mai, din municipiul Tg-Jiu, având o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii continuă cercetările faţă de acesta sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu o alcoolemie peste limita legală.