Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii merg din nou la cinema

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 ianuarie 2010 ·

În an de criză, numărul spectatorilor care au cumpărat bilete la filme a crescut spectaculos faţă de 2008. Proprietarii de săli şi distribuitorii spun că activitatea devine profitabilă. Sursa: Libertatea

Reţeta care ţine în viaţă cinema-ul american de peste 20 de ani, cea a multiplexurilor, începe să funcţioneze şi în România. Sălile confortabile, extinderea reţele lor în mai multe oraşe din ţară, curiozitatea pe care a stârnit-o 3D-ul şi oferta de filme comparabilă cu cea din Occident au pus cinema-ul pe lista de opţiuni a românilor.

Ale celor din marile oraşe, pentru că în majoritatea localităţilor mici nu mai funcţionează niciun cinematograf. Box-office-ul a înregistrat creşteri în întreaga lume, în an de criză - Hollywoodul estimează un record de 10 miliarde de dolari - iar ritmul acesteia în România este spectaculos.

„Mallurile sunt magnet pentru tineri”

Potrivit unor statistici provizorii, realizate de Agenţia Champions, care monitorizează box-officeul românesc, în 2009 s-au vândut cu aproape 40% mai multe bilete decât în 2008, la cele 182 de filme care au rulat în premieră.

Sălile de cinema au vândut 4,6 milioane de tichete, faţă de 3,5 milioane acum doi ani.

Mai mult, încasările au crescut cu circa 60% şi ajung la 78,2 milioane de lei, faţă de 46 de milioane. Cifrele sunt valabile numai pentru filmele care au avut premiera în 2009, nu şi pentru cele lansate în 2008, dar care au continuat să ruleze şi anul trecut.

În următorii zece ani, proprietarii de săli speră să ajungă măcar la jumătate din cifra pe care o consemna Anuarul pe 1990, şi anume peste 130 de milioane de bilete.

„Mallurile sunt magnet pentru tineri, pentru că cinema-ul la mall nu înseamnă doar urmărit de filme, înseamnă ieşit în oraş, socializare, shopping, e reţeta care a salvat cinema-ul american în anii ’80 şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 53 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 54 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 30 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 59 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 29 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°