„U” Mobitelco a obţinut o victorie importantă în faţa propriilor suporteri, într-un meci al cărui final s-a jucat pe muchie de cuţit, mureşenii fiind aproape de a produce surpriza
Elevii lui Ţenter au început foarte prost meciul , iar la finalul primului sfert scorul era favorabil oaspeţilor, care conduceau cu trei puncte (22-25). La reluare, „alb-negrii” au intrat mult mai motivaţi şi au preluat ostilităţile, după o serie de coşuri de la trei puncte, reuşite de Silvăşan, Lawrence şi Lăpuşte, iar la pauza mare scorul s-a întors, 47-38.
În sfertul al treilea, meciul a continuat pe aceaşi linie, la un momet dat scorul fiind 60-42 pentru gazde, spre mulţumirea celor aproximativ 1500 de suporteri prezenţi la meci. Ultima parte a partidei avea însă să fie extrem de tensionată, elevii lui Ţenter cedând iniţiativa. BC Mureş a recuperat, ajungând la un singur punct, 77-76, însă finalul a fost gestionat excelent de clujeni. Medvedj, Krstanovici şi Silvăşan au fost precişi sub panou, păstrându-şi echipa pe prima treaptă a podiumului Diviziei A. Scorul final a fost 87-81, iar Silvăşan a fost ovaţionat la scenă deschisă, pentru împlinirea celor 25 de ani.