Din vara lui 2010, Becali ar urma să vină în Ştefan cel Mare ca acţionar, iar Loţi Boloni ca manager general
Plan de iarnă pentru la vară: Ioan Becali, acţionar, Ladislau Boloni, manager general! Acesta e proiectul secret al lui Giovanni de a sosi în Ştefan cel Mare ca investitor, el promiţîndu-le celorlalţi acţionari că îl va convinge şi pe Boloni, încă antrenor la Standard Liege, să se alăture proiectului.
1. Antrenor de încredere
"Dacă se întoarce la Dinamo, Giovanni vrea să ştie că va avea succes de data aceasta. Nu acceptă o nouă înfrîngere, aşa că doreşte să aducă un om de încredere, un profesionist, care a mai cîştigat trofee, iar Boloni corespunde profilului dorit de Becali. Se ştiu bine, au mai colaborat în atîtea rînduri, pot vorbi aceeaşi limbă. Şi pe spaniolul Vigo, pe care l-a adus acum 4 ani la Dinamo, îl cunoştea, dar Loţi e alt material", au dezvăluit surse din club pentru gsp.
2. Vrea autoritate
Giovanni, acum în vîrstă de 57 de ani, a mai fost preşedintele executiv al lui Dinamo în perioada iulie 2005 - februarie 2006. A ajuns cu "cîinii" în grupele Cupei UEFA, dar ediţia respectivă a fost una plină de convulsii la echipă. Acum vrea să se întoarcă în stil de învingător, de aceea nu se pripeşte şi îşi calculează paşii. Au spus apropiaţii grupării: "Atunci a părăsit-o urît pe Dinamo, după disputa cu Nicolae Badea. Nu el avea pîinea şi cuţitul, deşi era numărul 1 executiv. Dacă se întoarce, nu vrea să fie de decor, vrea să fie la «butoane» şi să meargă pe mîna unui antrenor pe care-l ştie şi să ajungă în grupele Champions League".
3. Managerul cere, Becali rezolvă
Loţi, 56 de ani, va avea puteri depline în cadrul staff-ului tehnic. "Lui Giovanni îi plac oamenii cu personalitate, deştepţi, pe ăia îi ia în seamă. De aceea îi plăcea să lucreze peste tot cu Dan Petrescu şi îl ajuta. Cu jucă