Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am fost colegi la “Europa” in clasa D primara!

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 20 ianuarie 2010 ·

Pe o ninsoare viscolita am ajuns la Gimnaziul “Europa” din str. Horea nr. 19 Clasa I D cu un efectiv de 16 elevi tocmai se intorceau din pauza si povesteau cu insufletire cum s-au bulgarit in aceasta iarna venita ad-hoc peste noi. Vazand pe afisierul scolii articolele aparute despre alte doua clase de la ei din scoala, erau deja in tema si isi asteptau randul cu nerabdare ca sa-mi povesteasca despre meseriile pe care ar vrea sa le urmeze cand vor fi mari. Primul care a spart gheata a fost un “Toldi Miklos” in devenire, un baiat nascut la Budapesta, care vrea sa se faca pompier. “Eu si fratele meu am crescut la Budapesta. Acolo am fost in vizita la o unitate de pompieri. Au aprins un boschet si eu l-am stins cu furtunul. Apoi m-am urcat si in masina lor si de atunci imi place meseria asta,” mi-a explicat Botond. (Joaca baschet, de aceea e inalt). O fetita dintre cei care iubesc animalele si se viseaza veterinari, mi-a spus:” Noi acasa avem animale, gaste si o caprioara. Aproape toti au caprioare. Cumpara de la vanatori. Cand au adus-o acasa intr-o punga era cat un pui de catel. Acum e mai mare, dar nu o mancam”, s-a grabit ingrozita sa alunge pana si ideea unei asemenea atrocitati. Vazand ca nu prea inteleg, mi-a explicat ca e fata caprioara ei si nu se mananca! Un baietel vrea sa devina militar, desi taticul lui repara jucarii, “nu, nu pistoale, jucarii din alea de pe televizor”, lui ii place sa traga cu pusca!

“Dupa 23 de ani de vechime in invatamant pot sa declar cu convingere ca aceasta vocatie a fost cea mai buna alegere, desi venea la sugestia mamei mele,” a spus institutor Kopacz Eniko care considera ca “sa te apleci la copii si sa-i educi cu daruire, ca dupa sfarsitul ciclului primar sa-si continuie zborul pentru cunoasterea universului, nu poate fi decat cea mai nobila meserie.”

Educatoare, dentist, pictorita (lucreaza in tempera), orni

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de 7,5 în Filipine: „A fost foarte puternic”. Alertă de tsunami în mai multe țări

HotNews acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 a lovit vineri dimineață zona de coastă din sudul Filipinelor fiind emise alerte de tsunami în mai multe țări, iar locuitorilor din zonele de coastă apropiate li s-a cerut să se refugieze în zone mai înalte, transm

Vineri, 10 octombrie 2025, va fi anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace

Gandul acum o ora
În cursul zilei de vineri, 10 octombrie 2025, va fi anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace. În cazul acestui tip de premiu, decizia va fi luată de un Comitet Nobel norvegian și nu unul din Suedia, așa cum s-a practicat până acum. De mențio

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Instagram s-ar putea lansa pe TV / ”Dacă comportamentul şi consumul de pe aceste platforme se mută la televizor, atunci trebuie să trecem şi noi la televizor”

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meta ia în calcul dezvoltarea unei aplicaţii de Instagram pentru televizoare, spune şeful platformei Adam Mosseri, transmite News.ro. O posibilă viitoare versiune pentru televizoare a Instagram ar pu

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum 8 ore
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Horoscop pentru vineri, 10 octombrie 2025.Cadouri sau alte favoruri din partea apropiaților pentru nativii din Taur

Ziua Constanta acum 47 minute
Berbec Este o zi cu multe controverse, datorita informatiilor pe care le primesti de la persoanele din anturajul apropiat. Ar fi bine sa-ti selectezi atent vorbele si subiectele de discutie, deoarece unii vor profita de cea mai banala greseala si te

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 13 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 11 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 9 ore
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Vremea

București
acum

vin.

8°/20°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

14°/17°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

8°/13°
dum.

7°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/14°
lun.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/18°
lun.

9°/16°