Pentru o clipă nu mi-am revenit. Era trecut de două noaptea şi în general la ora asta mă prind mai greu. “What the hell, why?”, a fost prima reacţie la potopul de înjurături postat de un cititor la ştirea legată de apartenenţa politică a soţiei parapsihologului de casă al lui Traian Băsescu. O ştire superficial comentată pentru blog, care nu mă aşteptam să genereze cine ştie ce reacţii.
“Bai, basina ! Ca prieten al sotului sotiei parapsihologului lui Basecu, iti transmit un mesaj direct , fara spirale energetice ” te f..ut in gura ! Daca nu esti in stare sa gasesti subiecte pe care sa iei ceva “Parmezan” , te sfatuiesc sa iesi pe strada chiar acum, si vei avea destule subiecte penru blogul tau de tot cacatul . Esti jalnic, hidos si meschin . Esti atat de tampit , incat iti faci dusmani seriosi fara sa te bage nimeni in seama ! ? Mare bou esti ….asteapta si “mesajul” sotului doamnei , idiotule ! Ziaristii p..lii, aveti impresia ca sunteti pe camp ? Totul are o limita , traim intr-o societate ,iar riscurile meseriei trebuie sa vi le asumati , cand e vorba de atac la persoana, idiotule ! Uite , pentru tine, ca sa nu te simti amenintat( cu toate ca ar trebui sa eviti oglinda , e periculos ce o sa vezi acolo , un mare tampit !!)”
Cum am decis că nu voi şterge niciodată vreun comentariu, fie şi el mizerabil, care mă vizează pe mine, a rămas şi ăsta. Nu am predispoziţii sado-masochiste, dar înjurăturile vorbesc mai mult despre cei care le emit, decât despre cei cărora le sunt destinate. Aşa că le citesc, mă înfurii, îmi vine să nu mai postez vreodată (ştiu, wishfull thinking for some people), după care îmi amintesc exemplarul text al lui Doru Buşcu pe tema postacilor, şi “dau pagina” mai departe.
Dimineaţă, am găsit însă surprize, scuze din partea aceluiaşi autor. Nu adresate personal, ci tuturor celor pe care i-ar fi jignit marţi.
“Ieri, datorita s
