Cartel Alfa şi UGIR-1903 vor să ceară, joi, Guvernului elaborarea unei ordonanţe de urgenţă pentru prelungirea măsurii privind şomajul tehnic şi în 2010, arătând că eforturile statului cu şomajul permanent ar fi mult mai mare, în condiţiile în care şi anul acesta va fi unul de criză şi mulţi îşi vor pierde locurile de muncă. În 2009, a fost pus în aplicare măsura privind şomajul tehnic, astfel că un angajat era trimis în şomaj tehnic maximum 3 luni, timp în
Cartel Alfa şi UGIR-1903 vor să ceară, joi, Guvernului elaborarea unei ordonanţe de urgenţă pentru prelungirea măsurii privind şomajul tehnic şi în 2010, arătând că eforturile statului cu şomajul permanent ar fi mult mai mare, în condiţiile în care şi anul acesta va fi unul de criză şi mulţi îşi vor pierde locurile de muncă.
În 2009, a fost pus în aplicare măsura privind şomajul tehnic, astfel că un angajat era trimis în şomaj tehnic maximum 3 luni, timp în care angajatorul îi plătea un salariu de 75%, iar statul nu încasa impozite pe venit şi plătea în contul salariatului CAS.
Bogdan Hossu, lidrul Cartel Alfa, susţine că şi în 2010 este necesară acestă măsură pentru că, altfel, costurile statului cu şomajul permanent ar fi de aproximativ 500 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că efortul financiar din partea statului ar fi mai mic dacă s-ar aplica şomajul tehnic şi ar fi păstrată şi relaţia dintre angajaţi şi angajator. Această măsură reprezintă o partajare a responsabilităţilor între angajator, angajat şi stat.
Nu sunt semne de ieşire din criză
„În 2009, costurile au fost de 300 de milioane de lei şi aproximativ un milion de persoane au beneficiat de aceasă măsură”, a declarat Bogdan Hossu, pentru Mediafax. El a explicat că dacă jumătate din cei un milion de angajaţi ar fi fost trimişi în şomaj permanent, la nivelul întregii ţări s-ar fi ajuns la cifra de 1,3 milioane de şomeri.