Cotidianul nostru a intermediat legătura dintre internaţionalul neozeelandez Leo Bertos şi membrii familiei sale din România. Povestea este demnă de scenariul unei telenovele. Sursa: Adrian Scutariu
La început a fost doar un vis. „Vreau să văd unde s-a născut bunicul meu. Ar fi interesant să calc pe urmele lui. Nu ştii niciodată ce informaţii poţi să descoperi. Poate aş găsi locul unde a stat sau cine ştie ce alte amănunte... Ar fi interesant”, spunea internaţionalul neozeelandez Leo Bertos, jucător calificat cu naţionala ţării sale la Cupa Mondială din Africa de Sud 2010, într-un interviu acordat, în exclusivitate pentru „Evenimentul zilei”, pe 30 noiembrie 2009.
Dorinţa rostită de fotbalist de la celălalt capăt al Pământului, dar mai ales numele său, au atras atenţia rudelor sale care au mai rămas în ţara noastră şi care trăiesc la Tulcea. „Evenimentul zilei” i-a găsit rudele, mai exact rudele au găsit ziarul, şi a facilitat reluarea legăturilor cu neamurile de la Antipozi, după o poveste ca-n filme.
„Bunicul meu s-a născut în România. La fel şi unchiul, dar şi un văr de-al meu. Este o situaţie un pic ciudată. Bunicul s-a născut şi a trăit mult timp în România, dar s-a întors în Grecia. Tatăl meu s-a născut în Grecia, dar s-a mutat în Noua Zeelandă, iar mama este de aici. Este o nebunie totală în trecutul familiei mele. Şi mie mi-e greu să ţin minte toate astea”, declarase Bertos. O incursiune în trecutul familiei sale certifică spusele jucătorului.
S-ar fi dus în Wellington
Interviul din „Evenimentul zilei” a stârnit un interes aparte într-o familie din Tulcea. Ajuns la 54 de ani, Erol Sezair era măcinat de dorinţa de a-şi găsi rudele din Noua Zeelandă, de la care n-a mai primit nicio veste de zeci de ani.
„Eu mă tot duceam la o agenţie de turism de aici, din Tulcea, să mă interesez de