UPDATE EXCLUSIV. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, proba ADN pe care se bazează probatoriul în cazul jafului de la Banca Transilvania este un fir de păr ce-i aparţine lui Andrei Hosu, şi care a fost găsit în caseria de unde au fost luaţi banii.
Citiţi mâine în Adevărul alte detalii în exclusivitate legate de ancheta în cazul jafului armat de la BT.
Modul de viaţă al celor doi suspecţi în cazul de la Banca Transilvania (BT) nu se potriveşte nicidecum cu cel al unor infractori. Ambii tineri de 21 de ani locuiesc cu părinţii, nu fac parte din nicio gaşcă de cartier, iar după data jafului, 13 februarie 2008, nu au ieşit cu nimic în evidenţă şi nu au făcut cheltuieli mai mari decât înainte.
Andrei Hosu locuieşte la 500 de metri de agenţia BT jefuită, de pe strada Izlazului, din Mănăştur, cu părinţii şi sora lui mai mică. Tatăl se ocupă de vânzarea de maşini aduse din străinătate, iar mama este casnică. Prietenul lui, Bogdan Baciu, locuieşte cu părinţii într-o garsonieră modestă, pe strada Bucegi, la o sută de metri de sediul băncii. Despre ambii tineri, vecinii spun că nu au ieşit cu nimic negativ în evidenţă. „Nu aş fi crezut niciodată aşa ceva. Este un băiat cuminte, liniştit, studiază”, spune Darie Tutuce, vecinul lui Andrei Hosu.
Nu se potrivesc descrierii
La puţin timp după jaful armat din 13 septembrie 2009, poliţiştii au dat semnalmentele autorilor, pe baza înregistrărilor video. Aceştia erau descrişi ca atletici, bine făcuţi, cu înălţimea de peste 1,80 metri. Nici Andrei Hosu, nici Bogdan Baciu nu se potrivesc descrierii.
„Clientul meu are sub 1,80”, a declarat avocatul lui Andrei Hosu, Mihai Giurgea. Potrivit acestuia, există o singură probă ADN la dosar, care a fost găsită în bancă, însă aceasta nu ar fi concludentă. „Din această cauză am şi înaintat recurs împotriva măsurii de arest preventive”, a expl