Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Portret-Csibi Attila visează să cerceteze apele Oceanului Indian

Publicat in Adevarul, miercuri 20 ianuarie 2010 ·

Mureşeanul a fost dintotdeauna pasionat de ape, iar de câţiva ani practică scufundările de agrement în râuri şi lacuri. Universul ascuns al apelor a reprezentat mereu o sursă de inspiraţie pentru scriitorii cărţilor de aventuri şi un adevărat ţel pentru cercetătorii dornici să descopere lucruri noi.

Csibi Attila este, aparent, un mureşean ca oricare altul. Cu toate acestea, pasiunea pentru ape şi-a dezvoltat-o de mic, iar acest lucru îl diferenţiază de restul. „Când eram mic, am învăţat de unul singur să înot şi mergeam cu familia la fostul ştrand 1 Mai, unde m-am obişnuit să înot aproape de fundul apei. Îmi amintesc cât de mult îmi plăcea să văd prin apa curată oamenii care înotau la suprafaţă. Parcă zburau”, povesteşte bărbatul. După terminarea liceului, acesta a început să studieze pe cont propriu modalităţi prin care ar putea deveni scafandru. Chiar dacă timpul nu i-a permis niciodată să efectueze un curs specializat în ţară, din cauza serviciului, concediile şi le-a petrecut în locuri exotice. Acolo, el a putut participa la scufundări de agrement în apele limpezi ale mării. „Am fost în Spania de cinci ori, în apropiere de Ibiza, iar acolo am făcut prima mea scufundare şi explorare cu echipament profesionist. Ghidul grupului din care făceam parte şi la care m-am întors în fiecare an, a fost încântat de modul în care înotam şi mi-a oferit an de an câte o bucată de echipament. Mai întâi un combinezon, apoi un vizor, până când puteam spune că am un echipament de scufundare aproape complet”, afirmă mureşeanul.

Atras de relieful subacvatic

Nu există vară în care să nu petreacă una sau chiar două săptămâni sub apă. „Lumea subacvatică e pur şi simplu minunată. Vietăţile te acceptă şi devii una cu apa, e ca o societate nemaiîntâlnită, extraterestră, dar paşnică. Am trăit senzaţii unice sub apă, astfel că e şi normal să nu pot „scăpa” de această pas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

GALERIE FOTO Așa arată echipamentele în care vor evolua FCSB și CFR Cluj în Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Start de sezon! și își dispută în această seară , de la 22:00, pe Stadionul Steaua. Cele două echipe vor evolua la acest meci cu al treilea rând de echipamente pregătit pentru acest sezon. Galben neon a fost utilizat pentru numerele și numele de pe

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum o ora
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°