Pe mai multe străzi nu se va mai acţiona cu material antiderapant din cauza faptului că la ultima deszăpezire mai multe parbrize ale autoturismelor parcate neregulamentar au fost sparte.
Trafic de coşmar astăzi pe străzile Ploieştiului. În condiţiile în care ieri a nins încontinuu, autorităţile nu au reuşit să deszăpezească decât arterele principale de circulaţie. Restul străzilor din oraş sunt acoperite de zăpadă, iar şoferii se luptă din greu pentru a ajunge la destinaţie.
“Prioritate în deszăpezire o au podurile şi pantele unde din cauza curenţilor de aer se formează polei, intrările şi ieşirile în oraş, axa nord-sud şi est-vest. Străzile secundare din oraş sunt incluse în urgenţa trei, după intervenţia pe străzile principale şi vom încerca să intrăm şi pe aceste străzi”, ne-a declarat Romeu Suliman, şef Serviciu Salubritate şi Protecţia Mediului din cadrul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti. Acesta a mai precizat că pe aproximativ 10% dintre străzile municipiului este imposibil să intre vreun utilaj, fiind prea înguste.
Din cauza faptului că la ultima acţiune de deszăpezire, mai multe parbrize ale autoturismelor parcate la întâmplare au fost sparte, autorităţile au precizat că pe o serie de străzi din oraş nu se va mai da cu material antiderapant, ci se va acţiona doar cu tractoare cu lamă. Străzile secundare, amânate la nesfârşit Pentru că ieri a nins toată ziua, utilajele de deszăpezire au trebuit ca la un interval de două-trei ore să intervină, pe tot parcursul zilei, pentru a deszăpezi podurile şi pantele, astfel că străzile secundare au fost amânate, pe majoritatea acestora neajungând niciun utilaj al operatorului de salubritate. Şoferii sunt nemulţumiţi şi spun că aşa se întâmplă în fiecare an. “De-abia am ieşit cu maşina din parcare şi acum mă rog să nu rămân înzăpezit pe undeva până la serviciu. Se circulă groaznic, cei de l