Joi, 28 ianuarie Un volum cu trei piese de teatru de Anton Pavlovici Cehov va fi distribuit împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. „Livada de vişini“, „Unchiul Vania“ şi „Pescăruşul“ sunt trei dintre cele mai apreciate şi jucate piese ale scriitorului rus Cehov (1860-1904).
Anul 2010 marchează un secol şi jumătate de la naşterea, la Taganrog, pe malul Mării Azov, a acestui prozator şi dramaturg al cărui succes de critică şi public a fost întrecut numai de cel al lui Lev Tolstoi.
Primele povestiri ale lui Cehov au fost scrise pentru bani şi au apărut în diferite reviste ale vremii. Cu timpul, talentul de povestitor mai întâi, de dramaturg apoi l-a impus atenţiei directorilor de edituri şi de teatre.
Absolvent al Facultăţii de Medicină din Moscova, Cehov a practicat această profesie întreaga viaţă. Obişnuia să spună: „Medicina este soţia mea legitimă, iar literatura îmi este amantă".
Întâlnirea cu Stanislavski
Abordarea dramaturgiei a fost marcată de o deziluzie. Aflat pe proprietatea sa de la Melikovo, în apropiere de Moscova, a început să scrie, în 1894, piesa „Pescăruşul". Premiera a avut loc la 17 octombrie 1896, la Teatrul Alexandrinski din Sankt Petersburg şi a fost un fiasco.
Ilustraţie din volumul de Cehov, publicat de Editura Adevărul
Cehov s-a hotărât să renunţe la dramaturgie. Impresionat însă de piesă, directorul teatrului, Vladimir Nemirovici-Dancenko l-a convins pe Stanislavski să o regizeze la Teatrul de Artă din Moscova, în 1898. Noua viziune regizorală, care a accentuat realismul psihologic al textului, l-a impus definitiv pe autor.
Teatrul moscovit i-a comandat alte piese, printre care „Unchiul Vania", pe care Cehov o terminase în 1896, şi „Livada de vişini". Succesul s-a amplificat odată cu trecerea timpului. La premiera piesei „Livada de vişini", care a avut