Expediţia este programată să înceapă la sfârşitul lunii mai şi se va întinde pe o durată de aproximativ o lună şi jumătate. Alpinistul sibian are la activ 14 expediţii până acum.
Sibianul Teodor Tulpan, primul român care a cucerit Everestul, nu renunţă la pasiunea pentru munte nici în 2010. Acesta pregăteşte o nouă expediţie, care îl va purta până în Alaska. Sibianul va încerca să cucerească de data aceasta vârful McKinley (6.194m), cel mai înalt vârf din Statele Unite ale Americii şi va fi însoţit de alţi cinci alpinişti sibieni, la fel de pasionaţi de acest sport. Potrivit lui Tulpan, noua expediţie este o adevărată provocare nu doar datorită înălţimilor la care vor trebui să ajungă, ci şi temperaturilor extrem de scăzute care se înregistrează în zonă şi care pot ajunge până la -60 de grade. „Acest vârf nu se aseamănă cu niciunul de până acum şi este considerat de alpinişti deosebiot de periculos, deoarece, fiind situat într-o zonă subpolară, clima este deosebit de rece. Iarna se înregistrează temperaturi extrem de scăzute, ce variază între -35 şi -60 de grade Celsius. Este un munte foarte dur, pe care îşi pierd, din nefericire, viaţa în fiecare an mulţi alpinişti“, a declarat Teodor Tulpan pentru „Adevărul de Seară“. Expediţia urmează să înceapă în 25 mai şi va avea o durată de o lună şi jumătate, aproximativ 25 de zile urmând să fie petrecute efectiv pe munte.
O expediţie costisitoare
Pe lângă dificultatea traseului ales, viitoare expediţie pe care alpinistul sibian urmează să şi-o înscrie în palmares este şi extrem de costisitoare. Costurile pentru fiecare alpinist se ridică la aproximativ 3.500 de euro, ceea ce înseamnă că, în total, alpiniştii vor avea nevoie de peste 20.000 de euro. „ Banii sunt principala problemă la fiecare expediţie, deoarece reuşim cu greu să-i strângem. Deocamdată, încercăm să facem rost de sponsorizări, însă în p