Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ajută România sinistraţii haitieni

Publicat in Vox Publica, miercuri 20 ianuarie 2010 ·

Bieţii haitieni au avut de suferit, în urmă cu câteva ore, o replică de peste 6 grade pe scara Richter a devastatorului cutremur care a făcut aproape 200.000 de victime şi a lăsat fără adăpost şi hrană câteva milioane de persoane. Întrebarea care vine firesc în minte este dacă ţara noastră contribuie în vreun fel pentru a-i ajuta pe sinistraţi.

Există, fireşte, iniţiativele private, sau ale ONG-urilor de a trimite ajutoare, de a strânge bani. O astfel de iniţiativă lăudabilă aparţine Crucii Roşii din România, în parteneriat cu Orange. Poţi, de exemplu, dona doi euro dacă transmiţi un SMS la numărul 887. Sau poţi dona prin alte mijloace, despre care poţi afla mai multe pe siteul crucearosie.ro.

Dar statul român? Din câte înţeleg eu până acum, dar poate nu am toate informaţiile necesare, ajutorul din partea României va fi acordat exclusiv sub umbrela Uniunii Europene. Reprezentanţii ministerelor de externe din UE au decis să strângă 100 de milioane de euro pe care să le trimită pentru reconstrucţie în Haiti. Aceşti bani provin din fonduri europene ce nu au fost cheltuite până acum şi se adaugă celor 30 de milioane de euro ajutor de urgenţă trimis de europeni. Pe termen lung, se vor mai adăuga 300 de milioane pentru reconstrucţie, din partea UE. Naţiunile mai bogate din UE au anunţat şi ajutoare trimise în nume propriu: Franţa, de exemplu, va trimite zece milioane de euro ajutor de urgenţă.

Pe lângă banii din fondurile europene, România ar putea contribui cu personal în forţa poliţienească europeană de reacţie rapidă ce va fi trimisă la Port-au- Prince. Ar fi normal, având în vedere că ministerul român de interne avea, în momentul cutremurului, 21 de reprezentanţi în foţele ONU din Haiti, care au scăpat, din fericire, nevătămaţi.

Ar putea guvernul român să participe cu mai multe ajutoare la efortul internaţional pentru Haiti? Nu ştiu, probabil c

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Două autobuze, vizate de un atac armat în capitala Franței. Parchetul din Paris a deschis o anchetă

Adevarul acum 53 minute
Două autobuze din Paris au fost vizate de focuri de armă marți seara, în zona Bois de Boulogne. Autoritățile investighează cazul ca tentativă de omor.

Ministrul Energiei încurajează românii să verifice pe site-ul ANRE preţurile şi să aleagă furnizorii cu cele mai mici oferte: Ar pune presiune pe furnizori, care ar coborî succesiv preţurile / Scenarii luate în calcul pentru ajutorarea populaţiei

News.ro acum 45 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, miercuri seară, că românii ar putea să nu vadă nicio diferenţă în facturi după eliminarea plafonării, dar îi îndeamnă pe toţi să verifice pe site-ul ANRE ofertele de pe piaţă şi să o aleagă pe cea ma

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 3 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Când vine pensia în luna ianuarie. Poșta Română a anunțat acum când începe distribuirea pensiilor

HotNews acum 18 minute
Compania Națională Poșta Română (CNPR) a anunțat va începe joi, 9 ianuarie 2025, distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie, în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice. Potrivit unui comunicat al companiei, citat

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 5 ore
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

Românii au trăit cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători la noi. În județul Sibiu au fost peste 15 grade după miezul nopții

Ziare.com acum 25 minute
A fost cea mai călduroasă noapte de 7 ianuarie înregistrată vreodată în România, conform măsurătorilor meteorologice. Aproape 40 de stații au înregistrat recorduri pozitive, cu diferențe de până la 5 grade Celsius față de valorile anterioare. De exe

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 7 ore
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Caz de îmbolnăvire cu metapneumovirus uman, virus respirator care se răspândeşte în China, confirmat în Bihor – Pacienta, o femeie de 67 de ani care nu a călătorit în străinătate

News.ro acum o ora
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani. Pacienta, în vârstă de 67 de ani

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum o ora
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Vremea

București
acum

mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/14°
joi

8°/14°
vin.

3°/12°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/13°
joi

4°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/15°
joi

5°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

0°/5°