Pavel Şuşară, critic de artă, expert în artă autorizat de Ministerul Culturii şi preşedinte al Asociaţiei Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România, este de părere că: "Piaţa nu a suferit modificări în ceea ce priveşte banii investiţi, ci
s-au schimbat opţiunile celor care cumpără".
"Practic, e vorba de modificarea interesului investitorilor. Adică se cumpără lucrări mai bune (e adevărat, se profită de această perioadă în care sunt mai ieftine!). Altfel spus, există o componentă psihologică, dar şi una investiţională, iar cumpărătorii sunt mult mai interesaţi de lucrări de bună calitate. Cât priveşte falsurile, acestea nu mai sunt la nivelul celor de acum 6-7 ani. Aria lor s-a restrâns; a apărut instituţia expertului de artă, cumpărătorii sunt mai rafinaţi, au prieteni în muzee, sunt într-o relaţie comercială cu Asociaţia Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România, care colaborează cu instituţiile ce controlează piaţa infracţională".
Pavel Şuşară, critic de artă, expert în artă autorizat de Ministerul Culturii şi preşedinte al Asociaţiei Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România, este de părere că: "Piaţa nu a suferit modificări în ceea ce priveşte banii investiţi, ci
s-au schimbat opţiunile celor care cumpără".
"Practic, e vorba de modificarea interesului investitorilor. Adică se cumpără lucrări mai bune (e adevărat, se profită de această perioadă în care sunt mai ieftine!). Altfel spus, există o componentă psihologică, dar şi una investiţională, iar cumpărătorii sunt mult mai interesaţi de lucrări de bună calitate. Cât priveşte falsurile, acestea nu mai sunt la nivelul celor de acum 6-7 ani. Aria lor s-a restrâns; a apărut instituţia expertului de artă, cumpărătorii sunt mai rafinaţi, au prieteni în muzee, sunt într-o relaţie comercială cu Asociaţia Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România, care colaborează cu