Primele sesiuni de licitaţii din acest an de la casele bucureştene au început cu dreptul. Arta clasică are mai mulţi sorţi de izbândă în plină criză economică şi financiară. Lucrări de Petraşcu, Dărăscu, Verona şi Ciucurencu şi-au găsit foarte repede cumpărătorii, evident la preţul de intrare în licitaţie. Nu mai mult de 110.000 lei pentru un Petraşcu, cea mai mare tranzacţie a săptămânii. În timp ce arta contemporană atinge, cu chiu cu vai, 6.000 sau 8.000 de lei. Investitorii au înţeles că afacerea cu artă este totuşi cea mai sigură, pe termen lung. Este ştiut, preţul de vânzare al unui tablou nu va ajunge niciodată, după un deceniu sau două, sub preţul iniţial de cumpărare. Dimpotrivă, se poate dubla sau tripla, în funcţie de calitatea lucrării şi autoritatea numelui care îl semnează. Dar panica recesiunii îmbracă nenumărate forme de manifestare, tipice în situaţii similare, în funcţie de interesele şi opţiunile investitorilor. Evident, şi de gusturi. Dar cea mai mare teamă a cumpărătorilor este vizavi de falsuri. Cu toate că numărul experţilor este şi el în creştere. Şi totuşi, falsuri au existat şi există. Magazinele de antichităţi - unele dintre ele - cad de multe ori în plasă. Uneori, chiar cu bună ştiinţă.
Poveşti cu falsuri...
În toate timpurile, de la apariţia primelor lucrări de artă, falsurile au constituit un fenomen obişnuit. Cu trecerea vremii, pe mapamond, piaţa infracţională a bunurilor culturale a luat o amploare de neimaginat, iar comerţul cu falsuri prosperă, an de an.
În România, se falsifică nu numai tablouri ale clasicilor, ci şi ale artiştilor în viaţă. Iar acest lucru este cunoscut de toţi cei interesaţi de comerţul cu artă. Într-unul din jurnalele sale, istoricul de artă Petre Oprea, expert la o casă de licitaţii din Bucureşti, comentează o ştire pe această temă, apărută în urmă cu zece ani, într-un cotidian c
