Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doua fonduri de investitii se bat pentru Centrul Medical Unirea

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 20 ianuarie 2010 ·

Negocierile pentru preluarea unui pachet din actiunile retelei de clinici private Centrul Medical Unirea (CMU) au intrat in linie dreapta, in cursa ramanand doi potentiali cumparatori, dupa ce mai mult de zece au fost pe lista celor interesati.

"In ultimele trei luni, interesul a fost foarte mare pentru companie. Intr-o prima etapa au fost 15 interesati, apoi opt, ulterior trei si acum doi", a spus Wargha Enayati, care controleaza pachetul majoritar de titluri al CMU.

El a precizat ca atat investitori strategici, cat si fonduri de investitii si-au manifestat interesul pentru companie, dar nu a dorit sa precizeze cu ce firme se poarta in prezent negocieri.

Potrivit informatiilor ZF, in cursa au ramas fondurile de investitii Advent International si Mid Europa Partners. Nici reprezentantii Advent, nici cei ai Mid Europa nu au facut niciun comentariu pana la inchiderea editiei.

Atat Advent, cat si Mid Europa ar fi la prima investitie in sectorul local de servicii medicale private, cotat ca avand printre cele mai bune performante din economie si care se mentine pe crestere, intr-o perioada in care majoritatea industriilor sunt in declin.

O tranzactie in jurul a 20 mil. euro

In prezent, actionariatul CMU se imparte intre medicul cardiolog Wargha Enayati, care detine pachetul majoritar si fondul de investitii 3i, care a preluat 49% din titluri in 2007. Primele intentii de vanzare ale 3i au fost facute publice in octombrie anul trecut. Reprezentantii 3i nu au dorit sa faca niciun comentariu.

CMU isi bugetase pentru anul trecut un profit EBITDA de 4,6 mil. euro, astfel ca, potrivit estimarilor ZF, compania ar putea sa fie evaluata la 46 mil. euro. In aceste conditii, o tranzactie cu aproape 50% din titluri s-ar ridica la peste 20 mil. euro. Nu sunt disponibile date legate de nivelul EBITDA realizat. Conform informatiilor prelimin

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 15 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 22 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum 2 ore
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 54 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°