S-a stins din viaţă ieri, în jurul orei 9.00, în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor, acolo unde aştepta studenţii de la teatru, pe care îi iniţia în această meserie.
De ieri, Constanţa a rămas nu doar fără un actor, ci şi fără un poet şi un profesor. Deşi avea probleme mai vechi de sănătate, totuşi, decesul lui Vasile Cojocaru a căzut ca un trăsnet pentru cei care l-au cunoscut. Directorul Casei de Cultură, Gheorghe Ungureanu, cel care a fost alături de actor în ultimele sale clipe ne-a mărturisit că a fost rugat de soţia acestuia să meargă în sala în care se afla deoarece aflase că nu se simte bine. Chiar dacă a sunat imediat la 112, iar un echipaj SMURD a ajuns acolo în doar câteva minute, nu s-a mai putut face nimic. După primele manevre de resuscitare se pare că şi-a revenit, însă inima a refuzat iarăşi să-i mai bată iar medicii i-au declarat decesul.
Potrivit reprezentanţilor Teatrului de Stat Constanţa, trupul neînsufleţit al actorului va fi depus astăzi, la ora 12.00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale în anul 1974. A fost doctor în teatru, profesor la Universitatea Ovidius, Facultatea de Arte, membru al UNITER, membru al Uniunii Scriitorilor - filiala Dobrogea. Şi-a dat examenul de absolvire cu rolul „Oedip" de Sofocle, iar în acelaşi an, 1974, debutează în rolul tânărului medic Andreidin piesa „Răsplata", de Ghiţă Barbu. „Era înzestrat de la natură cu o voce extraordinară, cu care ştia şi putea să facă orice doreşte, fiindcă îşi însuşise prin studiu, seriozitate şi pasiune o desăvârşită tehnică a vorbirii şi mai ales pentru că talentul său deosebit găsise în voce o cale de a se fructifica. A practicat un stil comic special, rafinat, inteligent, nelăsând nimic în seama instinctului sau intuiţiei", sunt doar câteva dintre cuvintele transmise de co